Președintele Donald Trump a semnat un ordin executiv de înființare a unui birou „Accelerator de investiții” în cadrul Departamentului Comerțului, cu scopul de a stimula investițiile de peste 1 miliard de dolari în Statele Unite, anunță CNN.
„Acceleratorul de investiții facilitează și accelerează investițiile de peste 1 miliard de dolari în Statele Unite prin asistarea investitorilor în navigarea eficientă prin procesele de reglementare ale guvernului Statelor Unite, prin reducerea sarcinilor de reglementare în conformitate cu legislația aplicabilă, prin creșterea accesului la resursele noastre naționale și a utilizării acestora, după caz și în conformitate cu legislația aplicabilă, prin facilitarea colaborărilor de cercetare cu laboratoarele noastre naționale și prin colaborarea cu guvernele statelor din toate cele 50 de state în vederea reducerii barierelor de reglementare și a creșterii investițiilor naționale și străine în Statele Unite”.

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Ordinul notează, de asemenea, că noul birou va fi „responsabil” pentru Biroul Programului CHIPs din cadrul Departamentului Comerțului, „care se va concentra pe obținerea beneficiilor pentru contribuabili prin negocierea unor acorduri mult mai bune decât cele ale administrației anterioare”, scrie News.ro.
În timpul discursului său comun în fața Congresului, Trump a numit Legea CHIPs - legea bipartizană menită să stimuleze industria internă a semiconductorilor și semnată de președintele Joe Biden - un „lucru oribil, oribil”.
CNN a raportat anterior că administrația Trump retrage anumite contracte federale CHIP bazate pe cuvinte precum „imigrant” și „diversitate”.