Ministrul Economiei anunță că alocarea nerambursabilă în cadrul programului Start Up Nation crește, la ediția din acest an, de la 200.000 la 250.000 de lei

Ministrul Economiei anunță că alocarea nerambursabilă în cadrul programului Start Up Nation crește, la ediția din acest an, de la 200.000 la 250.000 de lei
scris 17 mai 2024

Ministrul Economiei, Ștefan Radu Oprea, anunță că programul Start Up Nation, care se va derula anul acesta cu fonduri europene, va începe, cel mai probabil, din luna iunie, cu cursuri pe care formatorii din cadrul acestui program vor trebui să le urmeze, estimarea ministrului fiind aceea că începând din septembrie vor putea fi depuse planurile de afaceri. Sumele nerambursabile cresc de la 200.000 la 250.000 de lei.

”Programul Start Up Nation va continua anul acesta cu fonduri europene. Va avea o anumită specificitate, probabil că undeva începând cu luna iunie, formatorii vor putea să se înscrie pe o platformă. Va fi necesar să facem cursuri, 40 de ore, indiferent dacă am avut sau nu am avut cursuri sau am terminat o universitate economică, spre exemplu, pentru că programul de educare și ocupare are aceste constrângeri în interiorul lui. Vom avea, probabil începând cu luna septembrie, partea de depunere de planuri de afaceri, 18-35 de ani în toată țara. Pentru anumite zone avem și o anumită specificitate, astfel încât să reușim integrarea celor care sunt în anumite forme de educare la acel moment”, a afirmat ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Ștefan Radu Oprea, în județul Prahova, unde a participat la ”Ziua Întreprinzătorilor din România", scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News
SUA majorează tarifele pentru China, dar importă mai mult din Vietnam, dependent de China CITEȘTE ȘI SUA majorează tarifele pentru China, dar importă mai mult din Vietnam, dependent de China
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

El a precizat că alocarea financiară în cadrul acestui program va fi majorată cu 25% la aceatsă ediție a programului comparativ cu cea anterioară.

”Dar ceea ce cred eu că este important, faptul că sunt peste 446 de milioane de euro pentru acest program și vom mări alocația financiară nerambursabilă de la 200.000 lei la 250.000 lei. Cred că este o valoare mai bună pentru a putea să avem un debut în afaceri, așa cum am învățat din discuțiile și din dialogul cu dumneavoastră", a adăugat Ștefan Radu Oprea.

viewscnt
Afla mai multe despre
ministrul economiei
ștefan radu oprea