Managerii estimează o creștere moderată a activității în construcții și în comerțul cu amănuntul, o relativă stabilitate a numărului de salariați în industria prelucrătoare, construcții și în servicii și o creștere a prețurilor în construcții și comerțul cu amănuntul, până în octombrie, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).
Cei mai importanți experți în domeniu vor participa la Maratonul Vinului, programat să fie organizat de PROFIT NEWS TV pe 31 august, cu sprijinul Un Vin pe Zi
”Soldul conjunctural indică percepția managerilor întreprinderilor asupra dinamicii unui fenomen care NU trebuie confundată cu ritmul creșterii sau scăderii oricărui indicator statistic produs de INS. Soldul conjunctural procentual este obținut ca diferență între procentajul managerilor care au ales varianta pozitivă a fenomenului și procentajul celor care au indicat varianta negativă”, arată datele INS.
Industrie prelucrătoare
În cadrul anchetei de conjunctură din luna august 2023, managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, relativă stabilitate a volumului producției (sold conjunctural +2%), scrie News.ro.
Referitor la numărul de salariați se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de 0% .
Pentru prețurile produselor industriale se prognozează creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +14%).
Construcții
Potrivit estimărilor din luna august 2023, în activitatea de construcții se va înregistra pentru următoarele trei luni creștere moderată a volumului producției (sold conjunctural +8%).
Managerii estimează relativă stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural +3%).
În ceea ce privește prețurile lucrărilor de construcții se preconizează creștere a acestora (sold conjunctural +28%).
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul încearcă o cale de atac extraordinară la CEDO pentru hotărârea care obligă România să recunoască cuplurile de același sexComerț cu amănuntul
În sectorul comerț cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendință de creștere moderată a activității economice (sold conjunctural +10%).
Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unitățile comerciale va înregistra creștere moderată (sold conjunctural +14%).
Angajatorii prognozează pentru următoarele trei luni, creștere moderată a numărului de salariați (sold conjunctural +12%).
Managerii societăților comerciale estimează creștere a prețurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +25%).
Servicii
Conform estimărilor din luna august 2023, cererea de servicii (cifra de afaceri) va înregistra relativă stabilitate în următoarele trei luni (sold conjunctural +4%).
Se estimează relativă stabilitate a numărului de salariați (sold conjunctural +3%).
Conform opiniei managerilor, prețurile de vânzare sau de facturare ale prestațiilor vor avea tendință de creștere moderată (sold conjunctural +9%).