Față de luna precedentă, România este mai îndatorată cu 10 miliarde lei.
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat, în august 2024, până la 886,983 miliarde lei, de la 876,288 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor și preluate de Agerpres. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut la 52,7%, de la 52% în iulie. În a opta lună a anului, datoria pe termen mediu și lung s-a majorat la 831,952 miliarde de lei, de la 824,06 miliarde de lei în iulie, iar cea pe termen scurt a crescut la 55,031 miliarde lei, de la 52,228 miliarde de lei în luna anterioară.
Cea mai mare parte din această datorie, respectiv 746,643 miliarde de lei, era reprezentată de titluri de stat. Împrumuturile se cifrau la 123,864 miliarde de lei. Datoria în moneda națională se ridica la valoarea de 426,171 miliarde lei, cea în euro la 376,955 miliarde de lei echivalent, iar datoria în dolari americani la 82,638 miliarde echivalent lei.
CITEȘTE ȘI GRAFIC Marii producători de gaze ai României, OMV Petrom și Romgaz, au asigurat peste 60% din importurile de profil ale Republicii Moldova în primele 9 luni ale anuluiDe asemenea, datoria administrației publice centrale ajunsese, în august 2024, la 864,742 miliarde de lei, în urcare de la 854,206 miliarde lei, în iulie, din care 809,765 miliarde de lei pe termen mediu și lung. Cea mai mare parte a datoriei administrației centrale era contractată în lei (408,595 miliarde de lei) și în euro (372,294 miliarde de lei, echivalent). Datoria administrației publice locale a urcat la 22,237 miliarde de lei, de la 22,081 miliarde de lei, în luna anterioară, din care 22,187 miliarde de lei pe termen mediu și lung.