Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu alte instituții publice, va începe în luna august campania de informare “Informare acasă! Siguranță în lume!“, destinată românilor care doresc să muncească, să studieze și să locuiască în străinătate.
”Campania își propune să informeze asupra drepturilor pe care persoanele care vor să se stabilească în afara granițelor le au în țările membre UE, precum și asupra riscurilor la care se expun odată cu decizia de a munci în străinătate. De asemenea, vor fi informați în legătură cu siguranța la locul de muncă, riscurile unor boli profesionale, protecția față de abuz și exploatarea prin muncă sau orice alt tip, susținerea accesului nediscriminatoriu al lucrătorilor români pe piața muncii, precum și numerele de urgență în caz de necesitate”, arată Guvernul.
Campania de informare va începe cu un proiect pilot în județele Botoșani (9 august), Suceava (10 august) și Neamț (11 august) și va continua și în alte regiuni ale țării.
Guvernul încearcă demult să îi convingă pe românii din străinătate să revină în țară.