Fitch Ratings a confirmat calificativele orașului Oradea pentru datoriile pe termen lung în valută și monedă locală la nivelul 'BBB-', cu perspectivă stabilă, pe fondul situației financiare "robuste" a orașului, se arată într-un comunicat al agenției de evaluare financiară.
Calificativul pentru datoriile pe termen scurt în valută a fost reiterat la 'F3'.
Confirmarea ratingurilor reflectă "performanța financiară robustă a Oradei, inclusiv veniturile sustenabile din taxe pe fondul progreselor economice la nivel național și al îmbunătățirii ratelor de colectare", potrivit comunicatului.
În același timp, calificativele orașului iau în considerare planurile de investiții ambițioase ale autorităților locale, investiții care au dus deja la creșterea datoriilor orașului în 2015 și care ar putea genera un grad de îndatorare și mai ridicat în perioada 2016-2017.
CITEȘTE ȘI Finanțele primesc noi cereri de ajutor de stat pentru investiții majore, bugetul este de 638 mil leiUrmare a investițiilor realizate anul trecut, datoria directă a orașului a crescut de la 300,8 milioane lei la 392,9 milioane lei, notează Fitch. Pentru 2016, municipiul și-a bugetat investiții de 152 milioane lei, care ar putea fi finanțate parțial din surplusul balanței de cont curent, estimat de agenție la 106 milioane lei.
Fitch estimează o creștere economică în România de 3,7% în acest an și de 4% în 2017. Spre comparație, Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană anticipează un avans al produsului intern brut de 4,2% în acest an și de 3,6%, respectiv 3,7% în 2017.