Deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) a urcat la 15,44 miliarde de euro în primele șase luni ale acestui an, mai mare cu 4,74 miliarde de euro față de cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.
În perioada ianuarie - iunie 2022, exporturile au crescut cu 23,9%, până la 44,78 miliarde de euro, iar importurile s-au majorat cu 28,5%, la 60,22 milliarde de euro, scrie Agerpres.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Ponderi importante în structura exporturilor și importurilor sunt deținute de grupele de produse mașini și echipamente de transport (42,2% la export și 32,6% la import) și alte produse manufacturate (31,1% la export și 29,4% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri în primul semestru din acest an a fost de 32,56 miliarde de euro la expedieri și de 42,64 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,7% din total exporturi și 70,8% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE27 a fost de 12,23 miliarde de euro la exporturi și de 17,58 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27,3% din total exporturi și 29,2% din total importuri.
În luna iunie 2022, exporturile FOB au însumat 7,86 miliarde de euro, iar importurile CIF au însumat 10,55 miliarde de euro, rezultând un deficit de 2,69 miliarde de euro.
Față de luna iunie 2021, exporturile din luna iunie 2022 au crescut cu 25,9%, iar importurile au fost mai mari cu 30,4%.
Prețul FOB (Free on Board/Liber la bord) reprezintă prețul la frontiera țării exportatoare, care include valoarea bunului, toate cheltuielile de transport până la punctul de îmbarcare, precum și toate taxele pe care bunul trebuie să le suporte pentru a fi încărcat la bord.
Prețul CIF (Cost, Insurance, Freight/Cost, Asigurare, Navlu) reprezintă prețul la frontiera țării importatoare, care cuprinde atât elementele componente ale prețului FOB, cât și costul asigurării și transportului internațional.