Dăianu, BNR: Economia României trebuie să crească cu 5% pe an timp de 18 ani ca să ajungă la media zonei euro

Dăianu, BNR: Economia României trebuie să crească cu 5% pe an timp de 18 ani ca să ajungă la media zonei euro
scris 7 apr 2017

Economia României ar trebui să crească în medie cu 5% anual, în mod sustenabil, pentru a putea ajunge din urmă media zonei euro în 18 ani, în condițiile dezvoltării semnificative a infrastructurii și a creșterii impotante a veniturilor fiscale, a declarat vineri unul dintre cei opt membri ai Consiliului de Administrație ai Băncii Naționale a României (BNR), Daniel Dăianu, în cadrul sesiunii științifice „România în Uniunea Europeană” organizată de Academia Română.

Potrivit datelor Eurostat, România a ajuns în 2015 la 57% din media UE după produsul intern brut (PIB) pe locuitor la paritatea puterii de cumpărare, indicatorul-cheie după care se măsoară nivelul real de dezvoltare al națiunilor, ajungând aproape la egalitate cu Crioația, care avea un nivel de 58%. Totodată, România ar avea nevoie de nouă ani pentru a ajunge, în 2024, la 75% din media zonei euro, potrivit lui Dăianu.

Urmărește-ne și pe Google News

”Dacă Romania ar crește economic în mod sustenabil, în medie cu 5% pe an, ar putea ajunge din urmă media zonei euro în 18 ani. Nivelul de 75% din media zonei euro ar putea fi atins în 9 ani, adică în 2024”, a declarat Dăianu, conform News.ro

În plus, dacă România și-ar păstra ritmul mediu de creștere înregistrat în perioada 2000-2015, atunci ar reuși sa ajungă din urma media zonei euro abia în 27 ani, în vreme ce 75% din media zonei euro ar putea fi atinsă în 13 ani.

Instrumentul Google de verificare a veridicității informațiilor de pe internet este acum disponibil și în România CITEȘTE ȘI Instrumentul Google de verificare a veridicității informațiilor de pe internet este acum disponibil și în România

Reprezentantul BNR a atras atenția că, pentru adoptarea monedei euro, trebuie îndeplinite unele condiții structurale precum dezvoltarea infrastructurii, creșterea veniturilor fiscale care să mărească „spațiul fiscal”, consolidarea finanțelor publice în mod durabil, creșterea gradului de competitivitate a economiei printr-o structură mai bună a producției, printr-o valoare adăugată mai mare, nu prin salarii joase, și o finanțare adecvată a educației și sănătatii.

În plus, trebuie rezolvată problema evaziunii fiscale, care a devenit una structurală și care rprezintă unul dintre principalele motive ale unui nivel foarte scăzut al veniturilor fiscale.

”Evaziunea fiscală, evitarea plății taxelor au devenit, în România, probleme structurale, cronicizate, care trebuie rezolvate”, a declarat Dăianu.

viewscnt
Afla mai multe despre
daianu
bnr