Este puțin probabil ca firmele afectate de sancțiunile impuse Rusiei și creșterea costurilor cu energia să primească ajutoare de stat de ordinul miilor de miliarde de euro, așa cum au primit firmele afectate de pandemia de COVID-19, pentru că impactul este mult mai mic, a declarat comisarul european pentru Competiție, Margrethe Vestager, transmite Reuters.
Săptămâna trecută, Comisia Europeană a anunțat relaxarea regulilor privind ajutoarele de stat astfel încât firmele vor putea primi până la 400.000 de euro sub formă de sprijin de stat precum și subvenționarea a până la 30% din costurile cu energia, după ce mii de firme de la companii aeriene și până la constructori auto au raportat că s-au confruntat cu perturbări în lanțurile de aprovizionare din cauza sancțiunilor occidentale impuse Rusiei, scrie Agerpres.
Într-un interviu pentru Reuters, Margrethe Vestager a spus că există o diferență mare între situația actuală provocată de sancțiunile impuse Rusiei, după invadarea Ucrainei, și pandemia de coronavirus când mult mai multe firme au fost afectate de introducerea carantinei la nivel național, iar această diferență va fi cea care va limita ajutoarele de stat acordate de data aceasta.
"Este încă devreme dar nu cred acest lucru", a spus Margrethe Vestager, la întrebarea dacă guvernele statelor membre UE vor ajunge să injecteze din nou mii de miliarde de euro în companiile afectate de sancțiunile internaționale."Pentru că nu vom avea acel gen de intervenție a statului la scară largă asupra modului cum funcționează piața, în care statele, guvernele au spus pur și simplu tuturor să intre în hibernare", a adăugat Vestager.
De la relaxarea prevederilor privind ajutoarele de stat, în urmă cu doi ani, și până acum, comisarul european pentru Competiție a aprobat ajutoare în valoare de peste 3.000 de miliarde de euro pentru companiile afectate de pandemie. Margrethe Vestager a reiterat că aceste reguli nu vor fi prelungite. "Cea mai importantă parte a cadrului temporar privind ajutoarele în pandemie urmează să se încheie la mijlocul acestui an", a spus comisarul Vestager.
Normele UE permit acordarea de despăgubiri unor companii și sectoare pentru pagubele suferite, în anumite condiții, sau acordarea de ajutoare în cazul în care a avut loc o "perturbare gravă a economiilor statelor membre".
În contextul eforturilor internaționale destinate să izoleze Rusia, după invadarea Ucrainei, SUA, Marea Britanie și Uniunea Europeană și-au intensificat sancțiunile impuse Moscovei. În paralel, UE se pregătește pentru posibilele consecințe economice severe care ar apărea în situația în care Rusia ar întrerupe livrările de gaze naturale ca răspuns la sancțiuni.