Controalele Antifraudei pot ține oricât și pot fi reluate pe aceeași speță de nenumărate ori. Este doar unul dintre efectele lipsei de reglementare a activității Antifraudei fiscale care pot favoriza abuzul de putere, despre care a vorbit avocata în drept fiscal, Luisiana Dobrinescu, într-un interviu pentru Profit.ro. De asemenea, procesul verbal întocmit în urma controalelor care nu poate fi contestat sub nicio formă are drept consecință intrarea în insolvență a majorității celor verificați. Fiscul trebuie să fie exigent, concluzionează specialista, dar impersonal, pentru a lucra în folosul tuturor.
Pentru a da spațiu mare de intervenție inspectorilor, activitatea Antifraudei fiscale este lejer reglementată, iar reversul este apariția unor excese prin manifestarea abuzului de putere. Luisiana Dobrinescu, Managing Partner Dobrinescu&Dobrev, specialistă în drept fiscal, arată care sunt consecințele lipsei de proceduri ferme pentru mediul de business, de ce a refuzat ANAF introducerea unor termene în lege și cum s-a ajuns ca instanțele să cenzureze practica Antifraudei.
„În comisiile formate din reprezentanți ai Ministerului de Finanțe, ai ANAF și ai mediului privat care au dezbătut, anul trecut, modificările la Codul de procedură fiscală, și din care am făcut parte, a fost scris un capitol referitor la procedurile pe care ar trebui să le aplice Antifrauda. A fost propus un text, perfectibil desigur, dar care, ulterior, în faza finală a legii care a fost și publicată, nu a mai apărut. Din câte am înțeles, reprezentanții ANAF au fost cei care s-au opus pe motiv că este nevoie de o reglementare cât mai lejeră a activității Antifraudei pentru a lăsa cât mai mult spațiu de intervenție.
În propunerea de reglementare care ar fi trebuit să se regăsească în Codul de procedură fiscală se făcea trimitere la capitolul de inspecție fiscală din aceeași lege, și doar sub anumite aspecte (spre exemplu reglementarea unei perioade maxime de derulare a controlului). Contrar unor declarații recente de presă ale fostului șef ANAF, specialiștii implicați în procesul de consultare pe teme de legislație fiscală nu protejează evaziunea, motiv pentru care secțiunea propusă pentru reglementarea controalelor antifraudă lua în considerare protejarea organelor fiscale în toate acele situații în care se impunea o intervenție rapidă.
CITEȘTE ȘI Se apropie termenul celei mai complexe declarații de TVA depusă vreodată: Cu ce provocări se confruntă companiile Lipsa cadrului procesual de reglementare a unui control Antifraudă este un izvor de abuz și de corupție
De altfel, suspiciunea de părtinire cu evaziunea ni se livrează de fiecare dată când îndrăznim să criticăm sau să facem propuneri, pentru a ne reduce la tăcere... Am susținut o reglementare mai concretă a cadrului procesual de derulare a unui control Antifraudă pentru că lipsa acestuia este un izvor de abuz și de corupție, atâta timp cât contribuabilul nu are niciun orizont de timp în care se poate aștepta la încheierea controlului și nu poate conta pe nicio regulă. Totodată, am propus ca principiul unicității inspecției fiscale să se aplice și controalelor Antifraudă, ceea ce ar presupune că o operațiune nu poate fi controlată de mai multe ori. În acest moment, controalele Antifraudei pot ține oricât și pot fi făcute la același contribuabil, pe aceeași speță, și de 100 de ori. Inspecția fiscală, în schimb, poate fi refăcută doar în anumite condiții, atunci când apar informații noi și relevante. Am fi vrut ca această reglementare să se aplice și Antifraudei. Pe de altă parte, în contextul legislației actuale, impactul procesului verbal pe care îl încheie inspectorii Antifraudei este dezastruos pentru că procesul verbal nu poate fi contestat sub nicio formă, nefiind act administrativ-fiscal. De aici, pleacă mai multe probleme. În primul rând, constatăm că 100% dintre procesele verbale sunt însoțite de sesizări penale. Cel puțin, din experiența mea, poate există și alte situații pe care nu le cunosc, nu am văzut niciun astfel de proces verbal care să nu fie urmat de o sesizare penală. Acest procent de reușită în identificarea fraudelor este împotriva oricăror statistici”, spune Luisiana Dobrinescu.
Care sunt consecințele?
Practica Antifraudei generează efecte dezastruoase în lanț, sursa fiind reglementarea lejeră a activității. Foarte multe companii verificate ajung în insolvență pentru că sunt lăsate fără căi de atac în fața deciziilor inspectorilor.
„Consecința imediată a criminalizării oricărei greșeli fiscale depistate de Antifraudă este că dosarul fiscal este sistat, iar contribuabilul rămâne fără nicio apărare și fără nicio posibilitate de a se adresa justiției. Trebuie să aștepte ca procurorii, care sunt copleșiți de numărul foarte mare de dosare înaintate de Antifraudă, să se pronunțe. Există dosare deschise din 2008 care abia au intrat în faza de urmărire penală. Așadar, au trecut 8 ani, iar contribuabilul nu a avut nicio soluție în penal, timp în care dosarul său fiscal este blocat. Dacă în urmă cu 2 ani, sub 10% din dosarele fiscale erau însoțite de sesizare penală, acum numărul este de cel puțin două ori mai mare, din experiența mea.
A doua consecință dezastruoasă este că procesele verbale prin care nu se stabilesc, ci doar se estimează debite, sunt urmate de măsuri asiguratorii în cuantum de până la 150% din valoarea estimată a prejudiciului, măsuri care blochează toată activitatea companiei. Din cauza faptului că procesul verbal nu stabilește, ci doar estimează debite, datoriile nu pot fi plătite prin eșalonare sau alte instrumente obișnuite în cadrul inspecțiilor fiscale.
Din toate aceste motive, marea majoritate a clienților pe care i-am asistat la controale ale Antifraudei au ajuns în insolvență pentru că, neavând posibilitatea să înceapă o judecată fiscală pe fond, au rămas cu conturile blocate, cu sechestre și sesizări penale”, arată avocata.
De ce a redus ritmul Antifrauda în 2016
Cât de importantă în disciplinarea comportamentului organelor fiscale este existența unei reguli concrete, s-a văzut în acest an, când Codul de procedură fiscală a mutat competența de judecată pentru contestațiile împotriva deciziilor de instituire a măsurilor asiguratorii de la judecătorii la instanțele specializate de contencios-administrativ-fiscal. Drept consecință, deciziile de instituire a măsurilor asiguratorii nemotivate temeinic au început să fie anulate de judecători, iar inspectorii și-au luat seama și au început să fundamenteze mai atent măsurile asiguratorii.
CITEȘTE ȘI De ce a făcut ANAF o modă din sesizările penale: Încasează sume în plus blocând accesul companiilor la justiție Înființarea unor instanțe specializate în drept fiscal ar crea cea mai curată cenzură a abuzurilor făcute de autoritățile fiscale
„Începând cu 1 ianuarie 2016, măsurile asiguratorii se pot contesta în instanța de contencios-administrativ-fiscal. Până în acest an contestațiile ajungeau la judecătorie, unde judecătorii, nefiind obișnuiți cu spețe fiscale și cu valori semnificative, decideau, de regulă, în favoarea Antifraudei. Prin introducerea în Codul de procedură fiscală a posibilității de contestare în contencios-administrativ-fiscal , dosarele ajung la instanțe (tribunale și curți de apel) care au pregătirea să analizeze astfel de cauze și care sunt obișnuite cu mize financiare foarte mari. Efectul imediat a fost cenzurarea de către instanțe a actelor emise pe repede-înainte de Antifraudă, cerând motivări serioase pentru măsurile asiguratorii instituite.
Dacă până în 2016 motivările din deciziile de măsuri asigurătoeii erau copy-paste din Codul de procedură fiscală, pe maximum 10 rânduri și fără niciun efort de a fundamenta în concret necesitatea lor, din acest an, inspectorii au fost forțați să le motiveze mai temeinic. Este unul dintre motivele pentru care s-a redus semnificativ numărul și frecvența măsurilor asiguratorii instituite de către Antifraudă, și pentru care a crescut numărul de soluțiilor în favoarea contribuabililor. Din punctul meu de vedere, aceasta este dovada că inființarea unor instanțe specializate în drept fiscal (prin desprinderea fiscalului de sfera mamă a contenciosului administrativ) ar fi un pas esențial care ar disciplina și ar crea cea mai curată cenzură a abuzurilor făcute de autoritățile fiscale. Părerea mea fermă este că prin intermediul unor instanțe specializate în fiscal s-ar impune reguli și principii care se refuză a fi reglementate legislativ prin Codul de procedură fiscală.
Schimbarea competenței de judecată a contestațiilor împotriva măsurilor asigurătorii și conturarea unei jurisprudențe exigente sub acest aspect sunt două dintre motivele pentru care Antifrauda a încetinit ușor ritmul, a luat un respiro față de anul trecut când generase o avalanșă de măsuri asiguratorii și sechestre. O altă cauză a reducerii activității Antifraudei față de anul trecut este rotația destul de mare de la conducerea instituției. Probabil că cei care lucrează în Antifraudă așteaptă în acest an să vadă care va fi noua conducere politică”, afirmă Luisiana Dobrinescu.
Cum se face selecția pentru controale?
O nemulțumire veche a mediului de business este legată de criteriile de selecție pentru controale. De altfel, eșantionarea a fost criticată, de-a lungul timpului, inclusiv în rapoarte ale Curții de Conturi care au constatat că deciziile au fost lăsate la latitudinea inspectorilor și se bazează prea mult pe aprecieri subiective. Situația s-a schimbat în ultimii ani, dar este loc de îmbunătățire.
CITEȘTE ȘI Biriș (Finanțe): Măsurile ANAF nu elimină cauzele evaziunii și au ajuns să facă viața antreprenorului aproape imposibilă „Există o frustrare a companiilor față de modul de selecție pentru control. Problema lor nu este de ce sunt controlate, ci de ce nu sunt controlați și concurenții... Am observat la clienții mei că există bănuiala că anumite controale sunt făcute pentru a-i scoate din piață pe unii, mai ales pe domenii de nișă unde activează un număr redus de societăți. Cu toate acestea, consider că criteriile de selecție nu trebuie să fie publice, tocmai pentru că fiecare companie trebuie să fie pregătită, în orice moment, pentru a fi controlată. Dacă ar fi să recunosc vreun merit fostei conduceri a ANAF ar fi acela al eficienței criteriilor de control, care au condus la verificări în domenii cu potențial financiar mare, în domenii puțin reglementate sau care nu fuseseră până atunci controlate. Înainte se râșnea în gol, fără o strategie și cu rezultate foarte slabe.
În ce direcții s-au îndreptat controalele din ultimul an?
Campaniile din acest an al Antifraudei au mers tot în zone rămase neexplorate până de curând, cum ar fi cea a comercianților de mașini second-hand. Din păcate, sancțiunea a fost disproporționată față de lipsa totală de interes a autorităților în educarea și îndrumarea fiscală anterioară a acelorași contribuabili. Spun aceasta pentru că în foarte multe din cazuri, inspectorii antifraudă au făcut și sesizări penale dealerilor auto care nu au aplicat corect regimul special al marjei pentru bunurile second hand. Doresc să subliniez că nu doar titulatura regimului fiscal este complicată, ci și regulile în sine. Sunt consultanți fiscali care nu stăpânesc bine acest regim – ce să ne așteptăm de la dealerii de second-hand? Aceasta a fost o zonă lăsată deoparte (ca și cea a artiștilor interpreți), în care s-a lucrat fără să se dea atenție reglementărilor, nu s-au făcut informări și, după control, a fost firesc să fie găsite multe nereguli.
Acum, după ce s-a remarcat dezastrul, au apărut chiar și filmulețe ale ANAF cu explicații asupra regimului fiscal. Astfel de activități de îndrumare sunt obligatorii pentru organele fiscale, dacă vor să aibă pretenția la un mediu de business educat. În caz contrar, nu ne vor ajunge penitenciarele pentru atâtea fapte de evaziune fiscală...”, apreciază avocata.
ANAF trebuie să își stabilească o direcție exigentă, dar impersonală
„Consider că ANAF trebuie să își stabilească o direcție exigentă, dar impersonală și nepărtinitoare, de a lucra în folosul tuturor. Direcția pe care s-a mers în ultimii ani cu raportarea unor sume fabuloase din presupuse fapte de evaziune fiscală, pe care nu le încasează nimeni, și care mai și falimentează afaceri, nu ajută nimănui”, concluzionează avocata. Dreptul procedural fiscal actual nu ține pasul cu interesul economic și este retrograd, arată aceasta. State cu o disciplină și doctrină fiscală foarte avansate, precum Olanda, nu pun accent pe răzbunarea față de contribuabil, ci pe concretizarea sancțiunii fiscale. Din acest punct de vedere, organul de executare poate negocia modalitatea de achitare a debitului fiscal astfel încât să obțină maximum de randament de la un contribuabil pe care ar tot interesul să îl mențină în viață.
