BERD îmbunătățește prognoza privind economia României, dar avertizează asupra creșterii riscurilor

BERD îmbunătățește prognoza privind economia României, dar avertizează asupra creșterii riscurilor
scris 4 nov 2021

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a revizuit în urcare prognoza de creștere pentru economia României în 2021, citând evoluția robustă din prima jumătate a anului, însă avertizează asupra creșterii riscurilor economice, pe fondul accelerării inflației și al ratei scăzute de vaccinare în rândul populației.

BERD estimează acum un avans de 7,2% pentru economia românească în 2021, față de o creștere de 6% preconizată în iunie.

Urmărește-ne și pe Google News

“După ce a scăzut cu 3,9% în 2020, produsul intern brut a crescut cu 7% în primele două trimestre din 2021 și, la jumătatea anului, a depășit deja nivelurile de dinaintea pandemiei în termeni ajustați - însă riscurile economice au crescut în ultima vreme”, arată BERD în raportul din toamnă privind perspectivele economiilor unde este prezentă banca.

BNR se angajează și ea în lupta împotriva încălzirii globale: credite \ CITEȘTE ȘI BNR se angajează și ea în lupta împotriva încălzirii globale: credite "verzi" favorizate și teste de stres climatic

Banca notează că cererea internă a rămas principalul motor de creștere economică în prima parte a anului, investițiile înregistrând un ritm de expansiune puternic în perioada menționată, de 12% în ritm anual.

“Exporturile de bunuri și-au revenit până la sfârșitul anului 2020 și au continuat să se extindă în 2021, dar impulsul se diminuează pe fondul problemelor legate de lanțul de aprovizionare. Importurile de bunuri au fost cu aproape 10% mai mari în T2 2021 decât în T4 2019, reflectând o acumulare puternică a stocurilor, în pofida unei încetiniri a impulsului în ultimele trimestre. Ca atare, exporturile nete vor reveni la o contribuție negativă la creștere în 2021”, potrivit raportului.

Deficitul bugetar este așteptat să rămână la un nivel ridicat în 2021, la aproximativ 7,1% din PIB (cash), “în condițiile în care creșterea peste estimări a veniturilor a fost însoțită de o creștere semnificativă a cheltuielilor la ultima revizuire bugetară”.

BERD notează că presiunile inflaționiste au crescut semnificativ din mai 2021, inflația accelerând la 6,3% în septembrie, pe fondul scumpirii alimentelor și energiei.

În 2022, economia României este estimată să crească cu 4,4%, mai lent comparativ cu avansul de 5% anticipat la jumătatea anului.

“În 2022, mecanismul de redresare și de reziliență ar trebui să înceapă să stimuleze investițiile, îmbunătățind în același timp treptat exporturile nete, în paralel cu o încetinire a consumului privat în comparație cu anii trecuți”, arată BERD, care precizează că principalul risc de scădere a previziunilor este reprezentat de evoluția pandemiei, pe fondul ratei reduse de vaccinare.

viewscnt
Afla mai multe despre
berd
economia romaniei
estimare crestere economica berd
riscuri economice
inflatie
pandemie