Arctic pierde definitiv un litigiu privind valorificarea deșeurilor. Miza se apropie de 6 milioane de lei

Arctic pierde definitiv un litigiu privind valorificarea deșeurilor. Miza se apropie de 6 milioane de lei
Adrian Dumitrache
Adrian Dumitrache
scris 13 apr 2022

Producătorul de frigidere Arctic a pierdut definitiv procesul prin care a solicitat instanței obligarea Administrației Fondului pentru Mediu (AFM) să-i restituie suma de 5,8 milioane de lei, plătită în urma unor decizii de impunere emisă în 2015, atunci când instituția a constatat că societatea din Găiești nu și-ar fi îndeplinit obligațiile cu privire la cotele legale de valorificare a deșeurilor de ambalaje. Recent, prin decizie definitivă, Înalta Curte de Casație și Justiție a anulat recursul Arctic împotriva unei decizii a Curții de Apel București (CAB) din iunie 2019, care a respins cererea companiei.

Potrivit datelor din dosar analizate de Profit.ro, AFM a constatat că Arctic ar fi introdus pe piața românească în perioada supusă controlului, ianuarie 2009 – decembrie 2013, o cantitate de 17.419.015 kg de deșeuri de ambalaje (lemn, hârtie/carton, folie/plastic și metal), în raport cu care este responsabilă pentru îndeplinirea obiectivelor legale de valorificare prevăzute de HG 621/2005 și, ulterior, de OUG 196/2005.

Urmărește-ne și pe Google News
Companiile sunt nemulțumite de lacunele din legislația privind contribuțiile fiscale către Administrația Fondului pentru Mediu CITEȘTE ȘI Companiile sunt nemulțumite de lacunele din legislația privind contribuțiile fiscale către Administrația Fondului pentru Mediu

Autoritatea a mai constatat că Arctic ar fi reciclat doar 6.990.508 kg de deșeuri de ambalaje. În replică, societatea din Găiești a transmis că ar fi valorificat o cantitate de deșeuri de 24.559.740 kg și a adus în sprijinul afirmațiilor o serie de documente puse la dispoziție inspectorilor AFM în cursul controlului.

Inspectorii AFM nu au luat în considerare informațiile din documentele prezentate de Arctic din mai multe motive, conform motivării instanței.

Arctic pierde definitiv în fața Concurenței pentru acuzații de înțelegeri anticoncurențiale în campanii buy-back CITEȘTE ȘI Arctic pierde definitiv în fața Concurenței pentru acuzații de înțelegeri anticoncurențiale în campanii buy-back

“Nu au fost luate în considerare la stabilirea bazei de impunere ca fiind valorificate și reciclate în vederea îndeplinirii obiectivului anual de valorificare și reciclare a deșeurilor de ambalaj:
- cantitățile de deșeuri de ambalaje predate către SC Igo SA, deoarece Arctic nu a respectat prevederile articolelor 33 și 35, respectiv articolelor 24 și 27 din Ordinul MMGA nr. 578/2006;
- cantitățile de deșeuri predate prin SC Ada Metal International SRL către SC Kirazoglu Corporation SRL, deoarece, în urma verificărilor efectuate la SC Kirazoglu Corporation SRL, s-a constatat că această societate a preluat de la Ada Metal International numai deșeuri metalice feroase provenite de la Arctic și nu și deșeuri de ambalaj din metal;
- cantitățile de deșeuri predate prin SC Ada Metal International SRL către SC Cos Târgoviște SA, deoarece, în urma verificărilor efectuate la SC Cos Târgoviște SA, s-a constat că această societate a preluat de la SC Ada Metal International SRL numai deșeuri metalice feroase provenite de la Arctic și nu deșeuri de ambalaj de metal;
- cantitățile de deșeuri predate prin SC Ada Metal International SRL către SC Taff Catsym SRL în perioada 2009 – 2011, deoarece această din urmă societate nu deținea autorizație de valorificare deșeuri lemn, iar, în anul 2012, deșeurile de ambalaje de la SC Arctic SA au fost raportate în sistemul de transfer de responsabilitate”, se arată în motivarea instanței.

Lenovo avertizează că va fi nevoit să majoreze prețurile produselor sale, dacă SUA vor mări tarifele; acțiunile companiei au scăzut puternic CITEȘTE ȘI Lenovo avertizează că va fi nevoit să majoreze prețurile produselor sale, dacă SUA vor mări tarifele; acțiunile companiei au scăzut puternic

Arctic a fost reprezentată în litigiu de SCA Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen București.

Cu afaceri de 2,72 miliarde de lei în 2020, Arctic, deținut de grupul turc Arçelik, este cel mai mare producător local de frigidere.

Compania a început, în anul 2017, lucrările de construcție pentru o nouă fabrică de mașini de spălat rufe, amplasată în localitatea Ulmi, județul Dâmbovița.

Arctic a anunțat atunci că va investi 471 milioane lei (103,5 milioane euro) în construcția noii fabrici, care va produce 2,2 milioane de mașini de spălat pe an.

În octombrie 2019, fabrica din Ulmi a devenit operațională.

viewscnt
Afla mai multe despre
arctic
litigiu
mediu
deseuri
valorificare. administrația fondului pentru mediu