Acord între UE și Marea Britanie asupra primei faze a negocierilor Brexitului

Acord între UE și Marea Britanie asupra primei faze a negocierilor Brexitului
scris 8 dec 2017

”Progrese suficiente” s-au înregistrat în prima fază a negocierii Brexitului, a anunțat vineri, la Bruxelles, președintele Comisiei Europene (CE) Jean Claude-Juncker, în urma unei întâlniri cu premierul britanic Theresa May, deschizând astfel calea negocierii viitoarei relații între Uniunea Europeană și Regatul Unit, relatează BBC News.

Theresa May s-a dus vineri dimineața la Bruxelles, în urma unor negocieri, în noaptea de joi spre vineri, asupra problemei frontierei irlandeze, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Premierul a anunțat că nu va exista o frontieră ”dură” între provincia britanică Irlanda de Nord și Irlanda și că Acordul din Vinerea Sfântă va fi respectat, iar cetățenii europeni din Regatul Unit ”vor putea să trăiască în continuare ca înainte”.

Renault va vinde Poliției 5.600 de autovehicule pentru aproape 50 milioane de euro CITEȘTE ȘI Renault va vinde Poliției 5.600 de autovehicule pentru aproape 50 milioane de euro

Potrivit unui comunicat al CE, s-au realizat progrese suficiente în fiecare dintre cele trei domenii prioritare, și anume drepturile cetățenilor, dialogul privind Irlanda/Irlanda de Nord și, respectiv, decontul financiar.

Drepturile cetățenilor UE care trăiesc în Regatul Unit și drepturile cetățenilor britanici din UE-27 vor rămâne neschimbate după ce Regatul Unit va ieși din UE. Comisia s-a asigurat, de asemenea, că toate procedurile administrative vor fi ieftine și simple pentru cetățenii UE din Regatul Unit, se arată în comunicat.

“Este o negociere dificilă, dar am făcut astăzi un prim pas înainte decisiv. Sunt mulțumit de înțelegerea echitabilă la care am ajuns cu Regatul Unit. Dacă cele 27 state membre sunt de acord cu evaluarea noastră, Comisia Europeană și Michel Barnier, negociatorul nostru șef, sunt pregătiți să înceapă imediat lucrul la a doua etapă a negocierilor. Voi continua să veghez ca Parlamentul European să fie implicat foarte strâns pe tot parcursul procedurii, dat fiind faptul că ratificarea acordului de retragere final este responsabilitatea sa”, a spus Juncker.

Consiliul European urmează să decidă, pe 15 decembrie, dacă progresele înregistrate sunt suficiente pentru a permite avansarea în cea de a doua etapă a negocierilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
marea britanie