Compania israeliană de brokeraj online eToro și firma de achiziții FinTech Acquisition, susținută de Betsy Cohen, au renunțat de comun acord la un acord de fuziune de 8,8 miliarde dolari, la un an de la anunțarea acestuia, din cauza condițiilor incerte de pe piață, transmite Reuters.
Inflația aflat la maximele ultimilor zeci de ani și îngrijorările legate de o recesiune au secătuit piețele din SUA și ofertele publice de acțiuni, în timp ce Rezerva Federală americană continuă seria de creșteri agresive ale dobânzilor, pentru a tempera creșterea prețurilor, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Încheierea de tranzacții prin intermediul companiilor de achiziții SPAC (special purpose acquisition company) a fost, de asemenea, înăbușită de înăsprirea controalor autorităților de reglementare, iar scăderea abruptă a prețurilor acțiunilor unor companii precum Grab Holdings și BuzzFeed, care au devenit publice prin fuziuni SPAC, a redus interesul.
Companiile au încheiat un acord de reziliere la 1 iulie, potrivit documentelor depuse marți la bursă, dar nu au precizat niciun motiv pentru renunțarea la tranzacție. Ei au spus că niciuna dintre părți nu va fi obligată să plătească o taxă de reziliere.