Un tablou de Jean-Michel Basquiat, vândut cu prețul record de 110,5 milioane de dolari

Un tablou de Jean-Michel Basquiat, vândut cu prețul record de 110,5 milioane de dolari
scris 19 mai 2017

Un tablou fără titlu realizat de Jean-Michel Basquiat a stabilit un nou record de preț pentru o operă semnată de acest artist newyorkez, după ce a fost cumpărat cu 110,5 milioane de dolari de un colecționar japonez la o licitație organizată joi seară de casa Sotheby's la New York, informează AFP.com.

Având dimensiunile de 183 centimetri x 173 centimetri, tabloul reprezintă un cap negru înfiorător, pictat pe un fond albastru auzur și a fost adjudecat după o licitație de peste 10 minute - o durată extrem de neobișnuită pe piața licitațiilor de artă, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Precedentul record de preț pentru acest artist a fost stabilit în mai 2016 și aparținea unui tablou fără titlu ce a fost vândut cu 57,2 milioane de dolari.

La puțin timp după vânzarea de joi seară, casa Sotheby's a anunat că noul proprietar al lucrării este același care a stabilit precedentul record - colecționarul japonez Yusaku Maezawa, care a devenit astfel proprietarul celor mai valoroase două picturi semnate de Basquiat.

Miliardarul nipon, care a făcut avere din comerțul online cu îmbrăcăminte, a cheltuit 97.8 milioane de dolari pentru șapte opere de artă în timpul licitațiilor de primăvară organizate în 2016.

Yusaku Maezawa, în vârstă de 41 de ani, a anunțat printr-un comunicat de presă ce a fost difuzat joi că intenționează să prezinte noul tablou de Basquiat într-un viitor muzeu pe care dorește să îl construiască în Chiba - o localitate din estul Japoniei -, orașul lui natal.

FOTO Fiul cel mare al lui Donald Trump se află în Alba, unde a participat la o partidă de vânătoare și a vizitat un castel CITEȘTE ȘI FOTO Fiul cel mare al lui Donald Trump se află în Alba, unde a participat la o partidă de vânătoare și a vizitat un castel

Colecționarul nipon a precizat, de asemenea, că, în așteptarea inaugurării acelui muzeu, va accepta să împrumute tabloul lui Basquiat unor muzee din lumea întreagă.

- 19.0000 de dolari în 1984 -

Pânza care a stabilit noul record mondial de preț pentru Jean-Michel Basquiat nu mai fusese scoasă la vânzare, nici prezentată în public, de la vânzarea sa din 1984 de către casa Christie's.

Cumpărătorul din epocă, un colecționar anonim, plătise doar 19.000 de dolari pentru această operă de artă ce a fost creată în 1982.

Vânzările de joi seară au reprezentat ultima etapă majoră a licitațiilor de primăvară organizate la New York, care au demonstrat că piața obiectelor de artă se află într-o stare foarte bună, generând vânzări spectaculoase.

viewscnt
Afla mai multe despre
jean-michel basquiat
tablou