Lungmetrajul ”Frumoasa și bestia/ Beauty and the Beast”, regizat de Bill Condon, s-a menținut pe primul loc în box office-ul românesc, generând încasări de 1.167.930 de lei.
Cel mai recent remake live action al animației ”Frumoasa și Bestia”, conține primul personaj gay și prima scenă de dragoste din istoria grupului Disney. Din distribuție fac parte Emma Watson, Josh Gad, Luke Evans, Dan Stevens, Ewan McGregor, Gugu Mbatha-Raw, Kevin Kline și Stanley Tucci, scrie News.ro.
Pe poziția a doua în top a debutat filmul SF ”Viață, primele semne/ Life”, regizat de Daniel Espinosa, cu Jake Gyllenhaal, Rebecca Ferguson și Ryan Reynolds în rolurile principale. Pelicula a încasat, în primul weekend pe marile ecrane românești, 502.602 lei și a fost vizionată de 24.892 de spectatori, potrivit Cinemagia.
Comedia de acțiune ”Chips: Polițiști de belea/ Chips”, cu Michael Peña în rol principal, a debutat pe locul al treilea în clasament, cu încasări de 502.395 de lei, după ce a fost vizionat de 25.609 spectatori.
Lungmetrajul ”Kong: Insula Craniilor/ Kong: Skull Island”, regizat de Jordan Vogt-Roberts. se poziționează pe locul al patrulea în box office-ul românesc, cu încasări de 412.158 de lei și 18.082 de spectatori. Producătorii lungmetrajului ”Godzilla” reinventează povestea de început a unuia dintre cei mai puternici monștri din cinematografia mondială - King Kong.
Locul al cincilea este ocupat de ”Logan”, cel mai recent film din saga ”X-Men”, care a încasat 195.760 de lei și a fost vizionat de 9.496 de spectatori. Filmul îi are în distribuție pe Hugh Jackman, Patrick Stewart și Dafne Keen și este regizat de James Mangold.
Animația ”Balerina/ Ballerina” se află pe locul al șaselea în top, cu încasări de 151.681 de lei și 7.807 spectatori. Filmul prezintă aventura lui Felicie, o tânără orfană care are o singură pasiune - dansul. Împreună cu Victor, cel mai bun prieten al său care își dorește să devină un inventator renumit, pune la cale un plan îndrăzneț pentru a fugi din orfelinat direct la Paris. Felicie va trebui să lupte să se autodepășească și să învețe din greșeli, astfel încât să poată transforma în realitate cel mai nebunesc vis al său.
Filmul ”Noapte albă/ Sleepless”, cu Jamie Foxx, Michelle Monaghan și Dermot Mulroney în distribuție, ocupă locul al șaptelea în clasamentul românesc, cu încasări de 120.168 de lei și 5.797 de spectatori.
CITEȘTE ȘI FOTO Faurecia a inaugurat o nouă fabrică, în Argeș, după o investiție de 8 milioane de euroLungmetrajul ”Silence” semnat de Martin Scorsese a coborât pe locul al optulea în box office-ul românesc, cu încasări de 85.637 de lei, după ce a fost vizionat de 4.038 de spectatori.
Comedia ”Hai să ne batem/ Fist fight”, de Richie Keen, cu Ice Cube, Charlie Day și Tracy Morgan în distribuție, a coborât pe locul al nouălea în box office-ul românesc, cu încasări de 35.506 lei și 1.688 de spectatori.
Filmul de acțiune ”John Wick 2”, regizat de Chad Stahelski, cu Keanu Reeves în distribuție, se află pe locul al zecelea în top, cu încasări de 28.839 de lei, după ce a fost vizionat de 1.256 de spectatori.