Fără falsă diplomație, 2016 a fost un an prost pentru producătorii de smartphone-uri. Cifrele în scădere și un lung șir de probleme tehnice au făcut ca anul deja trecut să fie unul de uitat pentru majoritatea producătorilor.
Cu excepția Huawei, care și-a consolidat locul 3, niciun alt producător, sincer vorbind, nu ar trebui să fie mulțumit de pe deplin de ceea ce a realizat în 2016. Iar în capul listei de dezamăgiri stau chiar cei doi “mari”, Samsung și Apple.
Samsung a început anul bine, cu un Galaxy S7 reușit, dar l-a terminat în genunchi, cu eșecul de proporții epice numit Note 7. Ultimele 2-3 luni din an pentru Samsung au însemnat doar limitarea proporțiilor dezastrului și planuri pentru anul viitor.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Apple a dezamăgit cu un iPhone 7 care, cu excepția câtorva mici artificii, nu aduce nicio noutate importantă. Nici măcar un design nou. În fapt, pentru prima oară, Apple a folosit trei ani consecutivi același design - forma lui iPhone 6 a fost luată atât de iPhone 6S, cât și de iPhone 7.
Partea optimistă a unui an dezamăgitor este tocmai prestanța slabă ar trebui și se pare că chiar va motiva producătorii de smartphone-uri să facă mai mult în 2017. Cel puțin pe unii dintre aceștia.
Atât Samsung, cât și Apple vor veni aproape sigur cu flagship-uri schimbate radical, ale căror noutăți nu mai sunt doar mici artificii de marketing. Ambele vârfuri de gamă, conform zvonurilor care vin din surse ce se dovedesc de încredere în fiecare an, vor avea design și tehnologii noi.
Următorul iPhone, care este posibil să se numească iPhone 8, nu iPhone 7S cum ne-am fi așteptat, ar urma să treacă la un ecran de tip OLED curbat, în stilul celui pe care Samsung îl folosește de doi ani încoace.
CITEȘTE ȘI Super Mario Run doboară recordul pentru cea mai descărcată aplicație în ziua lansăriiÎnsă, cum ne-a obișnuit până acum, Apple va aduce cu siguranță ceva diferit de ceea ce a avut Samsung. Acel ceva diferit ar putea fi o acoperire mult mai mare a telefonului, un ecran care să reprezinte mai bine de 90% din suprafața acestuia.
Această abordare va duce la renunțarea la butonul fizic de sub ecran. Funcționalitatea acestuia ar putea fi preluată de diverse gesturi desenate cu unul sau mai multe degete pe ecran. Alternativ, în loc de gesturi, Apple ar putea integra butoane virtuale în interfața sistemului de operare, dar acest lucru este mai puțin probabil.
În fine, o altă modificare importantă vehiculată la ora aceasta în ceea ce privește iPhone 8, este sistemul de încărcare. Este posibil ca iPhone-ul din 2017 să se încarce wireless, pe baza unui sistem mult superior tehnologiilor actuale. Se presupune că tehnologia pe care o va folosi Apple ar putea ține alimentat în mod continuu un telefon plasat în aceeași cameră cu încărcătorul.
CITEȘTE ȘI Samsung are de ales pentru Galaxy S8 între un senzor de amprente integrat în ecran sau unul montat pe spatele telefonuluiSamsung, pe de altă parte, a depășit faza ecranelor curbate. Coreenii vor să limiteze pe cât posibil marginile telefonului prin mărirea ecranului. Un ecran care acoperă cea mai mare parte a device-ului îi conferă acestuia un aspect mult mai elegant decât inesteticele rame groase ale telefoanelor actuale.
La fel ca și în cazul lui iPhone 8, Samsung ar urma să renunțe la butoanele fizice de sub ecran. Însă, în cazul acesta, este multă mai simplă trecerea. Asta pentru că Android-ul are deja butoane virtuale în interfața sa.
Problema pe care și-o pune Samsung în acest moment este legată de cititorul de amprente. Odată cu micșorarea ramelor telefonului și renunțarea la butonul Home, senzorul de amprente trebuie mutat.
CITEȘTE ȘI Instagram ajunge la 600 milioane de utilizatoriÎn acest sens, Samsung are două opțiuni: fie îl montează pe spatele telefonului, așa cum au procedat și alți producători până acum, fie îl integrează direct în ecran. În funcție de testele interne, producătorul coreean va alege una din cele două variante.
Cel puțin la fel de interesant va fi de urmărit și cum va evolua gama Pixel a celor de la Google. Producătorul Android-ului și-a lansat anul acesta primul telefon care, oficial, este construit în totalitate de Google.
Neoficial, nu ar fi chiar așa. Partea hardware se pare că a fost realizată de HTC la comanda Google, ceea ce ar justifica unele discrepanțe în construcția device-ului. Se pare că Pixel este primul dispozitiv construit de Google doar la nivel de marketing.
CITEȘTE ȘI Nokia prezintă două telefoane pentru piața europeanăÎn realitate, 2017 ar fi primul an în care Google chiar lansează un telefon construit 100% “in house”. Din păcate, la ora actuală nu există informații nici la nivel de zvon despre ceea ce pune Google la cale. Cert este că următorul Pixel ar trebui să fie mult mai interesant decât primul, care este mai mult un experiment.
Va fi interesant, bineînțeles, de văzut cu ce noutăți vor veni și ceilalți producători. Însă, nu este de așteptat un pas tehnologic important din partea acestora în anul care tocmai a început.