80% din veniturile industriei muzicale vin din streaming

80% din veniturile industriei muzicale vin din streaming
scris 9 sep 2019

Spotify, Apple Music și restul platformelor de streaming muzical aduc majoritatea covârșitoarea a veniturilor generate de muzicieni și case de producție.

Conform RIAA (Recording Industry Association of America), în prima jumătate a acestui an veniturile companiilor de muzică din streaming au crescut cu 26%, ajungând la 4,3 miliarde de dolari.

Urmărește-ne și pe Google News

Cifra reprezintă aproximativ 80% din veniturile totale ale industriei muzicale din Statele Unite și se referă atât la abonați, cât și la reclame.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Utilizatorii plătitori generează 62% din veniturile industriei, iar numărul acestora a crescut doar în primele șase luni ale acestui an cu 31%.

VIDEO Toate filmele și serialele care apar pe Netflix în luna septembrie CITEȘTE ȘI VIDEO Toate filmele și serialele care apar pe Netflix în luna septembrie

Spotify a depășit pragul de 100 de milioane de abonați încă din primul trimestru al acestui an, iar Apple Music trecuse tot atunci de 56 de milioane de utilizatori.

Interesant este că în primul semestru al anului au crescut și vânzările mediilor fizice: vinilul a crescut cu 5%, ajungând la 224 milioane de dolari, iar CD-urile cu 13%, însumând venituri de 485 milioane de dolari.

Luând în calcul atât streaming-ul, cât și mediile fizice, veniturile totale al industriei muzicale din primul semestru al anului au fost de 5,4 miliarde de dolari, în creștere cu 18%.

viewscnt
Afla mai multe despre
muzica
apple music
spotify
streaming