Evgheni Prigojin, șeful grupului rus de mercenari Wagner, l-a provocat pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, la o luptă directă pentru Bahmut, relatează The Guardian.
Prigojin, un aliat apropiat al lui Vladimir Putin, a publicat o înregistrare video în care apare în cabina de pilotaj a unui avion militar și spune: "Volodimir Oleksandrovici (Zelenski), am aterizat. Am bombardat Bahmut. Mâine, voi pilota un MiG-29. Dacă dorești, hai să ne întâlnim pe cer! Dacă învingeți, luați Artemovsk (Bahmut). Dacă nu, avansăm până la Nipru".
Scurta înregistrare video a fost publicată de serviciul de presă al lui Prigojin, care a precizat că a fost filmată la bordul unui avion de bombardament Su-24 operat de Wagner, scrie News.ro
Prigojin apare echipat cu o cască și o mască de pilot, în timp ce prin fereastră se poate vedea un peisaj nocturn în timp ce aeronava aterizează.
Videoclipul a fost difuzat în ziua în care parlamentul ucrainean a adoptat o rezoluție ce califică grupul Wagner, ai cărui mercenari luptă pe front alături de armata rusă, drept organizație teroristă. "Ne pregătim să distrugem Wagner ca o componentă a terorismului internațional", a declarat șeful administrației prezidențiale ucrainene, Andrii Iermak, pe Telegram.
Parlamentarii ucraineni "au adoptat, de asemenea, o cerere adresată organizațiilor internaționale și parlamentelor privind recunoașterea companiei militare private rusești drept organizație teroristă", a precizat David Arahamia, șeful grupului parlamentar al partidului prezidențial, Servitorul Poporului.
#Prigozhin offered #Zelenskyy an air duel
— NEXTA (@nexta_tv) February 6, 2023
He said tomorrow he will fly a Mig-29 and if he loses the fight, he will "give" Bakhmut and if he wins, he will reach Dnipro.
Somebody nominate Prigozhin as an ambassador of the phrase "Never give up. Disgrace yourself till the end." pic.twitter.com/iKfvvZQ2ty