Parlamentul kosovar a ratificat o nouă delimitare a frontierei sale cu Muntenegrul, în pofida unor tiruri repetate de gaze lacrimogene ale opoziției naționaliste de stânga, relatează AFP.
La cea de a cincea încercare, miercuri seara, aleșii au trecut la vot, deoarece ședința a fost întreruptă de patru ori înainte, în pofida percheziționării de către polițiști a rândurilor ocupate de Partidul Vetevendosje (”Autodeterminare”, stânga naționalistă), scrie News.ro
Șapte deputați din cadrul acestei formațiuni au fost arestați, în urma acestor incidente repetate, potrivit poliției.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Ratificarea a fost adoptată cu votul a 80 din cei 120 de deputați kosovari, reprezentând majoritatea necesară de două treimi.
Deputați din cadrul opoziției, de la Vetevendosje, au folosit deja gaze lacrimogene în Parlament cu alte ocazii, în 2015 și 2016, cu scopul de a împiedica alegerea președintelui Hashim Thaçi, de a se opune unor acorduri cu Serbia ori de împiedica ratificarea acordului cu Muntenegrul.
Priștina și Podgorița au încheiat acest tratat în 2015, pentru a-și stabili frontiera, care a făcut parte din interiorul fostei Iugoslavii. Opozanții acestui acord afirmă că Priștina renunță la 8.000 de hectare de pini, pârâuri și pășuni muntoase.
Uniunea Europeană (UE) a făcut din această ratificare un punct obligatoriu în vederea acordării unei liberalizări a vizelor cetățenilor kosovari, o așteptare importantă din partea multora dintre cei 1,8 milioane de locuitori ai țării.
”Mingea este de-acum în terenul Comisiei Europene”, să le permită ”copiilor kosovari să rupă lanțurile deceniilor de izolare”, a reacționat președintele Hashim Thaçi pe contul său de Twitter.
”Acesta este unul dintre subiectele cele mai importante pentru țară. A vota pentru (ratificare) nu pune în pericol teritoriul Kosovo”, a declarat marți, în fața deputaților, premierul Ramush Haradinaj care, înainte să preia postul, se opunea acestui tratat.
Parlamentul muntenegrean a ratificat acordul în decembrie 2015, însă în Kosovo guvernele succesive nu au reușit, până acum, să adune o majoritate.
Incidentele au fost condamnate de reprezentanta UE în Kosovo, bulgara Natalia Apostolova.
Ea s-a declarat, pe Twitter, ”întristată”, ”șocată că în Europa parlamentari pot să recurgă la asemenea tactivi periculoase”.