Riscul unui conflict armat între Rusia și Ucraina ridică semne de întrebare cu privire la rolul Turciei, țară cu ieșire la Marea Neagră, membră a NATO, și care de mai mulți ani menține un echilibru instabil în geopolitica regională, scrie EFE într-o analiză.
În ce tabără se situează Turcia?
Ankara adoptă o neutralitate dificilă. Politic, este aliniată cu Ucraina, dar nu poate înfrunta Rusia pentru că are prea multe fronturi deschise cu Moscova în Siria și Caucaz, plus că depinde de gazul rus, scrie Agerpres.
Turcia a vândut Kievului cel puțin 12 drone înarmate de tip Bayraktar TB2, produsul său militar de top, iar analiști locali cred că alte 24 de drone urmează să fie livrate autorităților ucrainene. În octombrie trecut, Kievul a utilizat o astfel de dronă împotriva milițiilor separatiste proruse din Donbas, în estul țării.
Ankara s-a poziționat întotdeauna fără echivoc de partea Kievului în ceea ce privește Crimeea, provincie ucraineană anexată ilegal de Rusia în 2014, și a protestat în repetate rânduri față de ceea ce consideră a fi ocuparea ilegală și opresivă a tătarilor, minoritate turcofonă din această peninsulă.
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a vizitat Kievul în februarie 2020 și a anunțat o nouă vizită pentru 3 februarie anul curent, ceea ce se încadrează în strategia sa de a-și întări relațiile cu mai multe țări din Europa de Est. Erdogan are relații bune și cu România și Bulgaria, parteneri ai Turciei în NATO, notează EFE.
Care sunt fronturile deschise cu Rusia?
După exacerbarea tensiunilor cu SUA și, temporar, cu țări europene precum Germania și Olanda, nemaivorbind de confruntările permanente cu Franța, Erdogan a căutat o apropiere de președintele rus Vladimir Putin, liderul cu care a avut cele mai multe reuniuni în ultimii ani - doar în 2018 cei doi președinți s-au întâlnit de șapte ori față în față - și cu care a întreținut mereu o relație personală bună, deși adesea cei doi se găsesc în tabere opuse.
Mai concret, în timp ce Moscova sprijină regimul președintelui Bashar al-Assad în Siria, Ankara îi susține pe rebeli, însă prezența turcă în provincia Idlib și în zona de frontieră nord-estică este posibilă doar datorită unui acord cu Rusia, care evită acțiuni militare - atât proprii, cât și siriene - împotriva pozițiilor turce.
Și în Caucaz sunt tensiuni: după ce, grație sprijinului Turciei, Azerbaidjanul a câștigat războiul împotriva Armeniei asupra teritoriului Nagorno-Karabah, acum frontiera dintre cele două țări este controlată de o forță de pace rusă, cu o prezență turcă simbolică.
În Libia, Moscova și Ankara au susținut fiecare două grupări rivale, însă procesul de pace început anul trecut a dezamorsat acest conflict.
Gazul rus vital
Rusia este principalul furnizor de gaz al Turciei, cu 33% din volumul total importat. Două gazoducte, Bluestream și Turkstream, traversează Marea Mediterană, al doilea fiind inaugurat în 2020.
Pozițiile divergente în Siria și Libia nu au afectat sectorul energetic, însă în caz de confruntare directă, închiderea robinetului rus ar provoca prăbușirea imediată a economiei Turciei, în condițiile în care gazul natural reprezintă 28% din consumul energetic turc și este greu de crezut că Azerbaidjanul și Iranul, al doilea și respectiv al treilea furnizor cu 21% și 17% din livrări, ar putea acoperi necesarul energetic al țării.
În plus, prima centrală nucleară turcă, a cărei inaugurare este prevăzută pentru anul 2023, este construită de compania de stat rusă Rosatom.
Sistemul S-400 și baza de la Incirlik
Componenta cea mai avansată a apărării Turciei o reprezintă sistemul antirachetă rus S-400, instalat în 2019. Achiziționarea acestui sistem a afectat relațiile turco-americane și a dus la suspendarea participării Turciei la producția avioanelor de vânătoare F-35 și la livrarea unor astfel de aparate ce fuseseră promise Ankarei. Washingtonul se teme că Moscova, prin intermediul radarului cu care este dotat sistemul S-400, ar putea obține date despre capacitățile F-35 de a nu fi detectat.
S-400 este un sistem mobil de apărare antiaeriană care poate intercepta avioane, rachete și alte obiective aeriene la o distanță de până la 250 de kilometri. Sistemul este compus în general din mai multe rachete, un radar, un post de comandă și poate fi transportat de un vehicul special. În octombrie 2020, Erdogan a confirmat că sistemul a fost testat la Sinop, port la Marea Neagră, dar actuala amplasare a S-400 este secret militar. Ankara dă asigurări că Moscova i-a transferat toată tehnologia necesară pentru operarea sistemului, ceea ce în teorie înseamnă că poate fi folosit pentru a proteja țara în cazul unui conflict cu Rusia.
Statele Unite au depozitat bombe nucleare la baza aeriană de la Incirlik, din sudul Anatoliei, la circa o mie de kilometri de coasta Ucrainei, însă trebuie să ceară permisiunea Ankarei pentru orice fel de utilizări ale bazei care nu fac parte din operațiuni ale NATO. Confruntată cu posibile represalii ruse, Turcia ar opta probabil pentru un refuz.
Echilibru instabil
Ca membru al NATO și având Uniunea Europeană drept principal partener comercial, Turcia nu poate sprijini Rusia împotriva Ucrainei.
Însă o confruntare deschisă cu Rusia nu doar că ar reprezenta un risc enorm pentru economia turcă, ci ar obliga totodată Ankara să-și încredințeze apărarea - fără să pună condiții - Alianței Nord-Atlantice, lucru pe care în ultimul deceniu Erdogan l-a respins constant, pledând în schimb pentru o mai mare independență geopolitică
