Poliția a intrat marți în palatul prezidențial polonez pentru a-i reține pe doi dintre foștii ei șefi, executând astfel un ordin judecătoresc de a-i duce în arest pe fostul ministru de interne și pe adjunctul său, intensificându-se astfel conflictul dintre șeful statului și noul guvern de la Varșovia, relatează Reuters.
Acuzațiile formulate la adresa lui Mariusz Kaminski și a lui Maciej Wasik sunt cea mai recentă evoluție într-o dispută care va fi probabil de durată în perioada de coabitare de la Varșovia, unde guvernul și președintele provin din tabere politice diferite. După ce a câștigat puterea în alegerile din octombrie, Tusk, fost înalt oficial al Uniunii Europene, a promis să anuleze politicile predecesorilor săi la guvernare, care provenau din formațiunea naționalistă Lege și Justiție (PiS) și care s-au confruntat cu acuzații de subminare a democrației în timpul guvernării lor de opt ani, scrie News.ro
Noul ministru de interne, Marcin Kierwinski, a declarat că "toată lumea este egală în fața legii".
Cei doi foști miniștri, în prezent deputați, și-au făcut apariția la palatul prezidențial, ceea ce a determinat poliția să îi caute în mașinile care părăseau clădirea.
Anterior, premierul Donald Tusk îl acuzase pe președintele Andrzej Duda de obstrucționarea justiției.
Grazyna Ignaczak-Bandych, șefa Cancelariei președintelui, a declarat pentru postul privat de televiziune Republika TV că poliția a intrat în palat în timp ce Duda se afla la cealaltă reședință oficială din Varșovia, Belweder, unde se întâlnea cu lidera opoziției belaruse în exil Sviatlana Tsikhanouskaya.
"Credem că au intrat ilegal, angajații cancelariei nu au opus rezistență, poliția a fost nepoliticoasă, nu a vrut să vorbească cu mine și nu mi-a furnizat niciun document care să autorizeze acțiunile lor", a declarat ea. "Când (președintele Duda) a fost informat, a vrut să vină imediat, dar ieșirea din Palatul Belweder a fost blocată de un autobuz municipal", susține reprezentanta Cancelariei prezidențiale.
Sute de protestatari s-au adunat în fața palatului prezidențial la îndemnul partidului PiS, din care Kaminski și Wasik fac parte, și în fața unei secții de poliție unde cei doi erau reținuți. Mulțimea a scandat "Eliberați deținuții politici" și "Rușine!".
Într-o postare pe X, purtătorul de cuvânt al PiS, Rafał Bochenek, a calificat acțiunile poliției de la începutul zilei drept "o răpire ilegală și o încălcare a tuturor regulilor democratice".
CITEȘTE ȘI Toyota crește viteza de încărcare pentru modelul electric bZ4XO GRAȚIERE PREZIDENȚIALĂ CONTROVERSATĂ
În 2015, la câteva săptămâni după preluarea puterii de către PiS, Duda, un aliat al PiS, l-a grațiat pe Kaminski după ce acesta fusese condamnat pentru abuz de putere în rolul anterior de șef al Biroului Central Anticorupție din Polonia.
Grațierea i-a permis acestuia să devină ministru de interne. Kaminski a fost acuzat că a permis agenților aflați sub comanda sa să folosească tehnici-capcană într-o anchetă. El a negat orice abatere.
Juriștii au pus la îndoială faptul că Duda ar putea să-l grațieze pe Kaminski înainte ca o curte de apel să emită o decizie finală.
Curtea Supremă a declarat anul trecut că acest caz ar trebui redeschis, iar Kaminski și Wasik, adjunctul său din cadrul Ministerului de Interne, au fost condamnați luna trecută la doi ani de închisoare pentru abuz de putere.
Marți, biroul președintelui a postat o fotografie cu Kaminski și Wasik alături de Duda la un eveniment oficial la palat.
"Se formează o dictatură sumbră. Nu putem permite ca Polonia să aibă deținuți politic", a declarat Kaminski după eveniment, înainte de a reintra în clădire.
CITEȘTE ȘI VIDEO Accident grav într-o cunoscută stațiune de schi din Austria: telecabină prăbușită și cel puțin patru rănițiPARLAMENTUL ÎȘI AMÂNĂ ȘEDINȚA
Potrivit lui Szymon Holownia, președintele camerei inferioare a parlamentului (Sejm), verdictul din decembrie a însemnat că Wasik și Kaminski și-au pierdut mandatele parlamentare. Însă ambii au negat acest lucru și au declarat că intenționează să participe la următoarea ședință a Sejmului polonez.
Duda s-a întâlnit luni cu Holownia pentru a încerca să-l convingă că grațierea sa a fost validă și că instanța nu avea dreptul să emită un al doilea verdict, dar nu au ajuns la un acord.
"Ședința planificată pentru această săptămână va fi mutată pentru săptămâna viitoare... Există un singur motiv pentru această decizie - sarcina mea este de a asigura demnitatea Sejm-ului și calmul social", a declarat Holownia, membru al unuia dintre partidele din coaliția centristă a lui Tusk.
Parlamentul ar fi trebuit să voteze bugetul pentru 2024 în ședința din această săptămână. Acesta are termen până la sfârșitul lunii ianuarie pentru a-i trimite bugetul lui Duda la promulgare. Dacă nu face acest lucru, președintele este împuternicit să dizolve parlamentul.