Guvernul elen a prezentat un program menit să reducă turismul de masă în zonele populare, după ce Banca Centrală a Greciei (BoG) a anunțat că numărul vizitatorilor a ajuns la aproape 38 milioane anul trecut.
Ministrul Turismului, Olga Kefalogianni, a declarat la o conferință de presă că obiectivul este un model de turism mai sustenabil, cu un impact mai redus asupra mediului, plajelor și infrastructurii, scrie Agerpres
Și ministrul Mediului, Stavros Papastavrou, a descris programul ca „o reformă istorică”.
Regiunile vor fi subîmpărțite în funcție de impactul turismului, destinațiile populare, cum ar fi insulele Rodos, Kos, Santorini și Mykonos trebuind să îndeplinească condiții mai stricte pentru lucrările de construcții. Noile hoteluri în regiunile puternic afectate din insule vor avea cel mult 100 de paturi.
În sezonul de vârf, Santorini și Mykonos sunt percepute ca supraaglomerate, rezidenții se plâng de ani de zile de congestionarea traficului, deficitul de apă, majorarea chiriilor și supraîncărcarea infrastructurii.
Reglementările din domeniul construcțiilor vor fi mai stricte, noi hoteluri în afara regiunilor unde se construiește în mod oficial fiind permise doar pe marile proprietăți. În funcție de regiune, marile proprietăți ar trebui să aibă cel puțin opt – 16 hectare. Obiectivul este de a evita construirea de clădiri care să distorsioneze peisajul.
De asemenea, regiunile de coastă vor fi mai bine protejate, nefiind permisă construirea de clădiri la mai puțin de 25 metri de mare. Singurele excepții sunt pentru rutele de acces și de evacuare.
Toată legislația va intra în vigoare la finalul lunii iunie.
Până în 2040, numărul turiștilor ar urma să ajungă la 55 milioane, o creștere cu 18 milioane față de nivelul actual, în timp ce veniturile din turism ar urma să fie de 36 miliarde de euro, cu 14 miliarde de euro mai mult decât în 2024, conform previziunilor Băncii Greciei.
Grecia a decis recent să suplimenteze la peste 250 numărul plajelor pe care este interzisă închirierea de șezlonguri și umbrele de plajă.
Interdicția este prezentată ca o încercare de a proteja flora și fauna într-o țară afectată de supraturism.
Pentru anul acesta, 251 de plaje grecești au fost declarate închise oricărui tip de construcție, de la șezlonguri și umbrele închiriate până la structuri temporare din lemn.
Anterior a fost anunțat că, din acest an, Grecia introduce o serie de reguli drastice pentru turiști, cu sancțiuni considerabile, de la câteva zeci până la mii de euro.















