Publicația americană susține că Putin le-ar fi transmis comandanților militari și unor înalți oficiali ruși, în cadrul unei reuniuni desfășurate la sfârșitul anului 2025, că obiectivul pentru 2026 este „prăbușirea NATO și a Uniunii Europene din interior”.ătoarea prioritate strategică a Kremlinului.
Sursele NYT susțin că Moscova urmărește mai întâi subordonarea Ucrainei și, ulterior, preluarea controlului asupra Republicii Moldova. Kremlinul ar considera Moldova un potențial punct de sprijin pentru operațiuni împotriva Ucrainei și pentru exercitarea unei presiuni suplimentare asupra Uniunii Europene.
Investigația descrie amploarea operațiunilor desfășurate de Rusia pentru a influența alegerile parlamentare moldovene din septembrie 2025 și pentru a împiedica menținerea la putere a guvernării proeuropene. Acțiunile ar fi inclus campanii de dezinformare, atacuri cibernetice, cumpărarea voturilor, finanțarea unor rețele locale și pregătirea unor persoane pentru provocarea de tulburări în perioada electorală.
O componentă a operațiunii ar fi implicat preoți ortodocși moldoveni. Potrivit NYT, aceștia au fost aduși în Rusia și au primit carduri emise de banca rusă Promsvyazbank. Unii dintre ei urmau să primească aproximativ 1.000 de dolari pentru a-și convinge enoriașii să se opună integrării europene și politicilor prooccidentale ale Chișinăului, conform News.ro,
Operațiunea ar fi avut și o componentă paramilitară. În vara anului 2025 a fost organizată în Serbia o tabără în care participanții, majoritatea cetățeni moldoveni, ar fi fost instruiți să folosească arme, să străpungă cordoane ale poliției și să incendieze clădiri. Participanții ar fi primit câte 400 de dolari pentru cursuri de trei-patru zile, iar instructorii ar fi avut legături cu serviciul rus de informații militare GRU.
Tabere similare ar fi funcționat în Bosnia și în apropierea Moscovei. Procurorii moldoveni au afirmat că peste 100 de tineri din Republica Moldova au participat la pregătirea din Rusia, unde ar fi învățat inclusiv să fabrice și să utilizeze materiale incendiare și dispozitive explozive improvizate și să opereze drone adaptate pentru transportarea explozibililor sau provocarea incendiilor.
Autoritățile de la Chișinău au reacționat înaintea alegerilor prin sute de percheziții și reținerea unor persoane suspectate că participaseră la aceste tabere. În paralel, specialiștii moldoveni în securitate cibernetică, sprijiniți de aliați occidentali, au încercat să respingă atacurile informatice asupra infrastructurii statului. Partidul proeuropean al președintei Maia Sandu a reușit în cele din urmă să își păstreze majoritatea parlamentară.
„Am câștigat bătălia, dar nu am câștigat războiul”, a declarat pentru NYT Mihai Lupașcu, directorul Agenției pentru Securitate Cibernetică din Republica Moldova.
Consilierul prezidențial pentru securitate națională Stanislav Secrieru a afirmat că Moscova încearcă să transforme Republica Moldova într-un „cap de pod” pentru activități ostile atât împotriva Ucrainei, cât și împotriva Uniunii Europene.
NYT subliniază însă că informațiile privind obiectivele strategice stabilite de Putin provin de la oficiali din două țări familiarizați cu reuniunea de la sfârșitul anului 2025. Nu este vorba despre un document oficial făcut public de Kremlin. Moscova a respins în mod repetat acuzațiile privind interferența în alegerile din Republica Moldova.














