Paralela 45 deschide patru agenții noi, în luna iunie, și angajează, spunând că recurge la acest demers pentru a răspunde cererilor de vacanțe în creștere de la o zi la alta.
Agențiile vor fi deschise, începând din acestă săptămână, la Alba Iulia, Ploiești, Brașov și Craiova. Pentru funcționarea lor, dar și a celorlalte agenții, Paralela 45 a angajat încă 20% personal, de la începutul anului și până acum.
“Putem spune că pandemia se termină la Paralela 45, ceea ce așteptăm și noi, și turiștii noștri încă de anul trecut. Din iunie, deschidem agenții și facem angajări. Cererea de vacanțe în Bulgaria e mare, au început zborurile charter spre Grecia, încep și spre Turcia, românii vor să meargă în vacanță și în Italia. Înscrierile s-au dublat față de luna martie”, declară Alin Burcea CEO Paralela 45.
CITEȘTE ȘI Prima zi din iulie vine cu noi schimbări pe piața energiei electrice. Asigură-ți un preț fix avantajos pentru anul contractual următorAgenția de turism Paralela 45 a fost înființată în 1990.