Numărul sosirilor turiștilor internaționali la nivel mondial a crescut anul trecut cu 6%, până la 1,4 miliarde persoane, atingând acest prag cu doi ani mai devreme decât se preconiza, conform unei estimări publicată luni de Organizația Mondială a Turismului (OMT), transmite AFP.
Potrivit acestui organism aflat sub umbrela ONU, această creștere se datorează în special turiștilor internaționali care au călătorit spre Europa meridională, numărul acestora înregistrând un avans de 7% în 2018, comparativ cu 2017. Pe ansamblu, numărul turiștilor care anul trecut au venit în Europa a crescut cu 6%, până la 713 milioane, scrie Agerpres.
Pentru 2019, Organizația Mondială a Turismului (OMT) mizează pe o creștere cuprinsă între 3% și 4% a numărului de turiști internaționali,