În cadrul primei ședințe din acest an a Consiliului de Export s-a decis ca participarea la târgurile internaționale din semestrul al doilea al anului să se realizeze ”în limita resurselor bugetare, în ordinea importanței și dimensiunii participative a lor”, a informat miercuri Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat.
Secretarul de Stat Adrian Marius Dobre, coordonator al domeniului comerț exterior, a condus miercuri prima ședință din acest an a Consiliului de Export, iar principalul subiect abordat în cadrul discuțiilor s-a referit la bugetul programelor de promovare a exporturilor pentru acest an, arată news.ro.
În cadrul ședinței, s-a convenit ca suma alocată Programului de Promovare a Exportului și Programului de Internaționalizare, de 35 milioane lei, să fie suplimentată la rectificarea bugetară în situația în care se constată că nu acoperă necesarul până la sfârșitul anului.
CITEȘTE ȘI Numărul de turiști din Ungaria care aleg România pentru zilele de vacanță a crescut. Ce stațiuni preferăTotodată, a fost realizată o analiză a participării companiilor românești la târgurile și misiunile economice internaționale.
În contextul creșterii vizibilității produselor românești la export, Adrian Dobre a recomandat ca, în pavilioanele naționale organizate în cadrul târgurilor internaționale, standurile și materialele de promovare să utilizeze elemente de identitate vizuală unitară pentru promovarea României, care să includă centenarul Marii Uniri și deținerea de către țara noastră a președinției UE în 2019.
La ședința Consiliului de Export au participat reprezentanții unor asociații care participă la programele de export gestionate de către minister precum UGIR 1903, FEPA CM, ANEIR, CNIPMMR, FEPAIUS și Romalimenta.