O companied din statul american Florida a notificat piața că-și retrage pentru verificări ventilatoarele de camera după ce a primit reclamații privind detașarea palelor. Produsele erau vândute pe scară largă prin retailerul Home Depot.
Pornești ventilatorul de tavan și palele acestuia se desprind și îți zboară prin cameră. Se întâmplă în America! După ce a primit 47 de reclamații în acest sens, compania King of Fans, cu sediul în Frt Lauderdale, statul Florida, a rechemat în service peste 190.000 de produse, conform unei notificări a autorității federale pentru sguranța produselor din SUA, preluată de CNN. Ventilatoarele cu pale de aproape 1,40 metri erau vândute exclusiv în magazinele Home Depot pe întreg curprinsul Statelor Unite.
În 2 cazuri, palele ventilatoarelor de tavan respective au lovit personae, iar în alte 4 spețe au produs pagube în casă. Comisia de resort i-a instruit pe consumatori să le oprească imediat. “În cazul în care consumatorii vor vedea că palele se mișcă sau există spații inegale între pale și corpul principal, aceștia ar trebui să sune imediat la King of Fans și să solicite înlocuirea ventilatorului”, mai adaugă autoritatea.
CITEȘTE ȘI Acțiunile gigantului Alibaba scad abrupt după ce autoritățile chineze au luat în vizor compania de comerț electronic și afiliata Ant GroupCompania spune că aceste disfuncții sunt rezultate dintr-un defect izolat de fabricație pe segmental de asamblare. “Palele se pot desprinde în timpul funcționării ventilatorului, expunând utilizatorii la riscul de a se răni”, recunosc cei de la King of Fans.
Produsele costau 150 de dolari pe unitate și erau disponibile în rețeaua Home Depot din aprilie 2020. Au fost vândute 80.000 de bucăți înainte ca acestea să fie retrase din magazine.