O nouă etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice. Se pot selecta vouchere pentru laptopuri și tablete

Retail   
O nouă etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice. Se pot selecta vouchere pentru laptopuri și tablete

Administrația Fondului pentru Mediu anunță că începe a doua etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnic, în cadrul căreia se pot selecta vouchere pentru laptopuri și tablete.

”Începând de luni, 12 decembrie 2022, ora 10:00, persoanele fizice se pot înscrie în a doua etapă a Programului Rabla pentru Electrocasnice pentru selectarea voucherelor pentru laptopuri și tablete”, anunță AFM. 

Urmărește-ne și pe Google News
Guvernul ungar intenționează să extindă plafonarea prețurilor la unele alimente de bază CITEȘTE ȘI Guvernul ungar intenționează să extindă plafonarea prețurilor la unele alimente de bază

Sursa citată a precizat că bugetul celei de-a doua etape este de 10 milioane de lei, iar selecția voucherelor se face în perioada 12 decembrie 2022, ora 10:00 – 16 decembrie 2022, ora 23:59 sau până la epuizarea bugetului, scrie News.ro

În a doua etapă, se acordă vouchere pentru achiziționarea de echipamente electrice și electronice de uz casnic, după cum urmează:

500 de lei pentru laptopuri;
300 de lei pentru tablete.
Perioada de derulare a unei etape de selecție a voucherelor este de 5 zile sau până la epuizarea bugetului alocat etapei respective.

După finalizarea etapei sau după epuizarea bugetului, va avea loc ședința Comitetului de Avizare prin care vor fi validate voucherele rezervate.

După publicarea listei persoanelor fizice aprobate pe site-ul AFM, solicitanții se vor prezenta la unul dintre comercianții validați, de unde vor achiziționa echipamentul dorit.

Persoana fizică care a selectat un voucher în prima ediție și ulterior nu l-a utilizat, nu mai poate selecta un voucher pentru aceeași categorie pe parcursul aceluiași an calendaristic. 

De asemenea, persoana fizică care a beneficiat deja de un voucher dintr-o categorie nu mai poate beneficia de același tip de voucher pe parcursul aceluiași an calendaristic. 

viewscnt
Afla mai multe despre
rabla pentru electrocasnice
tablete