Măsuri anti-samsari. Controale mai stricte în piețe și amenzi pentru vânzarea unor cantități nejustificate de marfă, în pregătire

Regulile de valorificare a produselor provenite din gospodăria proprie sunt prevăzute să fie schimbate. Producătorii agricoli care comercializează produse în piețele agroalimentare vor fi supuși unor controale mai stricte, conform unui proiect.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Măsuri anti-samsari. Controale mai stricte în piețe și amenzi pentru vânzarea unor cantități nejustificate de marfă, în pregătire

Inițiativa prevede verificarea concordanței dintre cantitățile declarate în documentele de producător și cele vândute efectiv la tarabă, iar nerespectarea noilor reguli ar putea atrage amenzi de până la 20.000 de lei și suspendarea dreptului de comercializare.

FOTO PREMIERĂ în România: Copaci plantați pe plaje CITEȘTE ȘI FOTO PREMIERĂ în România: Copaci plantați pe plaje

Inițiatorii proiectului susțin că actuala legislație conține „o lacună normativă”, deoarece nu stabilește în mod clar cum poate fi verificată corespondența dintre datele care au stat la baza eliberării certificatelor de producător și cantitățile comercializate în piețe, arată G4Food.ro.

„Situația poate genera dificultăți în exercitarea atribuțiilor de control, precum și premisele unor practici neconforme, susceptibile să afecteze atât producătorii agricoli autentici, cât și funcționarea corectă a pieței și încrederea consumatorilor”, arată parlamentarii care au inițiat proiectul.

În prezent, producătorii trebuie să dețină documente care atestă proveniența mărfii din propria gospodărie, însă legea nu prevede explicit mecanisme de verificare a cantităților vândute. Potrivit inițiatorilor, această situație poate permite comercializarea unor produse achiziționate din piețe angro sau din alte surse, dar prezentate consumatorilor drept producție proprie.

Verificări anuale și controale în urma sesizărilor

Proiectul stabilește că autoritățile locale vor putea efectua verificări anuale sau ori de câte ori primesc sesizări privind posibile neconcordanțe între datele declarate și cantitățile comercializate.

Bruxelles-ul aprobă cererea Transgaz de a oferi capacități de export către Ucraina CITEȘTE ȘI Bruxelles-ul aprobă cererea Transgaz de a oferi capacități de export către Ucraina

Controalele vor fi realizate pe baza documentelor prezentate de comercianți, iar în cazurile în care există suspiciuni, autoritățile vor putea efectua verificări și la fața locului.

De asemenea, administratorii piețelor vor avea obligația de a informa autoritățile competente atunci când constată diferențe între documentele prezentate de comercianți și produsele expuse spre vânzare.

Obligația actualizării documentelor

Potrivit noilor prevederi, producătorii care intenționează să comercializeze cantități mai mari decât cele înscrise în documentele oficiale vor trebui să solicite actualizarea acestora înainte de valorificarea produselor suplimentare.

Inițiatorii consideră că măsura este necesară pentru asigurarea trasabilității produselor agricole, prevenirea utilizării necorespunzătoare a documentelor și protejarea concurenței loiale în piețele agroalimentare.

Amenzi și suspendarea dreptului de vânzare

Proiectul prevede sancțiuni cuprinse între 10.000 și 20.000 de lei pentru comercianții care vând cantități ce depășesc datele înscrise în documentele oficiale fără actualizarea prealabilă a acestora.

EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Caz grav în supermarket descoperit de ANAF și Vamă. Cantități foarte mari de legume și fructe aduse din Turcia sunt reetichetate ca produse în România și vândute în unul din cele mai mari lanțuri, în toată țara CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ULTIMA ORĂ Caz grav în supermarket descoperit de ANAF și Vamă. Cantități foarte mari de legume și fructe aduse din Turcia sunt reetichetate ca produse în România și vândute în unul din cele mai mari lanțuri, în toată țara

În plus, autoritățile vor putea dispune interzicerea ocupării spațiului de vânzare în care a fost constatată abaterea pentru o perioadă de șase luni.

Și administratorii piețelor riscă sancțiuni. Neraportarea neregulilor identificate ar putea fi amendată cu sume între 5.000 și 10.000 de lei.

CES: verificările propuse sunt greu de aplicat

Proiectul a primit aviz nefavorabil din partea Consiliul Economic și Social. Instituția consideră că administratorii piețelor nu dispun de instrumentele necesare pentru a stabili dacă există diferențe între cantitățile declarate și cele vândute, apreciind că astfel de controale pot fi realizate doar de organele de control fiscal.

Avizul CES este însă consultativ și nu împiedică continuarea procedurii legislative în Parlament.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2488 -0.0093-0.18 %
1 USD4.5102 -0.0121-0.27 %
1 GBP6.0718 -0.0059-0.10 %
1 CHF5.7242 -0.0023-0.04 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite