Magazine IKEA transformate în adăposturi și chiar în spitale temporare, în situații de urgență, în Danemarca

Retailerul suedez IKEA și-ar putea transforma magazinele în adăposturi de urgență sau chiar în spitale temporare în Danemarca, în cazul unei pene de curent generalizate, al unor inundații sau al unui atac asupra infrastructurii critice.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Magazine IKEA transformate în adăposturi și chiar în spitale temporare, în situații de urgență, în Danemarca

Restaurantele ar putea furniza mese, generatoarele ar putea menține clădirile în funcțiune, iar paturi suplimentare ar putea fi asamblate din pachetele scoase de pe rafturile depozitelor.

PREMIERĂ FOTO la Kaufland. A lansat Beauty Zone, cu peste 600 produse noi, inclusiv cu servicii de makeup CITEȘTE ȘI PREMIERĂ FOTO la Kaufland. A lansat Beauty Zone, cu peste 600 produse noi, inclusiv cu servicii de makeup

Ideea reflectă o schimbare mai amplă în modul în care Europa abordează problema securității, guvernele căutând tot mai mult sprijin nu doar în rândul forțelor armate și al serviciilor de urgență, ci și în mediul de afaceri, care poate contribui la menținerea funcționării societăților în timpul unei crize, scrie Hotnews.ro.

Un val de acte de sabotaj suspecte, atacuri cibernetice și alte incidente pe care oficialii europeni le-au asociat cu războiul hibrid al Rusiei a sporit caracterul urgent al acestor eforturi.

Serviciul de informații al Danemarcei a avertizat că Rusia va intensifica probabil în următoarele luni astfel de activități împotriva țărilor NATO și a altor state occidentale, acuzație pe care Moscova o neagă.

„Vrem să fim un vecin de încredere. Vrem să fim compania care poate sprijini societatea în cazul unei crize”, a declarat pentru Reuters Torben Mortensen, directorul securității la unul dintre cele mai mari magazine IKEA din Danemarca.

Uniunea Europeană încurajează statele membre să colaboreze mai strâns cu mediul de afaceri, ca parte a Strategiei Uniunii pentru Pregătire și Răspuns la Crize (Preparedness Union Strategy), lansată în martie 2025.

IKEA face parte din Coaliția Corporativă a Danemarcei pentru Pregătirea în Situații de Criză, o rețea care inventariază resursele pe care companiile private le pot pune la dispoziție în caz de urgență, de la paturi și provizii alimentare până la camioane și personal specializat.

FOTO Parc de retail în România, în locul unei ferme. Altex deschide, prin Cometex, dezvoltator imobiliar, un parc de retail în Pantelimon, investiție de peste 9 milioane de euro CITEȘTE ȘI FOTO Parc de retail în România, în locul unei ferme. Altex deschide, prin Cometex, dezvoltator imobiliar, un parc de retail în Pantelimon, investiție de peste 9 milioane de euro

„IKEA este un exemplu foarte bun, deoarece nimeni nu s-ar gândi în mod firesc să o includă pe o listă de resurse pentru situații de criză. […] Un magazin IKEA dispune de spațiu, mărfuri, facilități pentru prepararea hranei și generatoare”, a declarat Maja Broloes, directoarea executivă a rețelei.

Conceptul nu este doar unul teoretic. În timpul inundațiilor devastatoare ce au lovit Valencia în octombrie 2024, IKEA a transformat unul dintre magazinele sale într-un adăpost pentru peste 600 de persoane.

Retailerul a declarat că nu dispune de un program global de pregătire pentru situații de criză și că astfel de aranjamente sunt gestionate separat, la nivelul fiecărei țări.

Alți retaileri danezi se pregătesc la rândul lor pentru situații de urgență. Salling Group, cel mai mare operator de supermarketuri din Danemarca, deschide primul dintre cele 51 de magazine concepute să funcționeze timp de până la 48 de ore fără electricitate sau acces la internet.

Iar trendul depășește granițele Danemarcei.

FOTO Kaufland se extinde în România și deschide două magazine, în Galați și Satu Mare CITEȘTE ȘI FOTO Kaufland se extinde în România și deschide două magazine, în Galați și Satu Mare

Estonia obligă prin lege 300 de companii să mențină serviciile esențiale în timpul unei crize, în timp ce Finlanda dispune de o rețea de autorități, organizații neguvernamentale și companii responsabile de asigurarea securității aprovizionării.

În Polonia, anumite companii sunt obligate prin lege să permită forțelor armate să le folosească vehiculele, utilajele și proprietățile în cazul unei crize.

IKEA anunță pentru România investiții masive în noi magazine. Vor fi unități inclusiv cu formate mai reduse

Retailerul suedez IKEA anunță pentru România un volum total de investiții de aproape 130 milioane euro, planificate pentru următorii 3 ani.

Planul este de a deschide pe piața locală încă 10 noi magazine.

ACUZAȚIA lui Zelenski după atacul la granița României CITEȘTE ȘI ACUZAȚIA lui Zelenski după atacul la granița României

Orașele avute în vedere sunt zone greografice mari, precum Iași și Cluj-Napoca, dar și localități mai mici, precum Craiova, Pitești, Galaț,  inclusiv cu formate mai reduse.

„IKEA România intră într-o nouă etapă de dezvoltare și anunță o investiție de aproximativ 130 de milioane de euro în următorii trei ani.

Planul însumează 125 de milioane de euro pentru proiecte de extindere și dezvoltare, la care se adaugă 4,4 milioane de euro investiți în reducerea prețurilor în anul fiscal 2027”, arată compania.

Revenire peste așteptări a comerțului. Prima creștere anuală de după august 2025. „Consumul arată o îmbunătățire mai clară” GRAFIC CITEȘTE ȘI Revenire peste așteptări a comerțului. Prima creștere anuală de după august 2025. „Consumul arată o îmbunătățire mai clară” GRAFIC

Planul pe următorii trei ani prevede ca aproximativ 55 de milioane de euro să fie alocate către creșterea rețelei, prin deschiderea a 10 noi puncte de întâlnire cu clienții în București și în alte orașe, inclusiv locații noi precum Craiova, Pitești și Galați.

Restul de 70 de milioane de euro va consolida operațiunile existente, dintre care peste 60 de milioane de euro sunt prevăzute pentru modernizarea magazinului IKEA Băneasa, alături de proiecte de tehnologizare, automatizare și investiții în sustenabilitate.

De asemenea, IKEA explorează oportunități de dezvoltare a unor formate de dimensiuni mai mici, în parteneriat cu retaileri și centre comerciale deja prezente în România, în linie cu strategia Ingka Group de extindere a acestui concept.

FOTO eMAG lansează astăzi noul Genius. Ce se întâmplă cu abonamentul tău curent și cum alegi dintre noile tipuri de abonamente CITEȘTE ȘI FOTO eMAG lansează astăzi noul Genius. Ce se întâmplă cu abonamentul tău curent și cum alegi dintre noile tipuri de abonamente

„România este o piață importantă pentru IKEA de aproape 20 de ani, iar această nouă etapă de investiții reflectă încrederea noastră în potențialul său pe termen lung. Ne dorim să aducem IKEA mai aproape de cât mai mulți oameni și, în același timp, să le oferim clienților o experiență mai simplă și mai accesibilă.

Investim atât în formatele noastre tradiționale, cât și în formate mai mici, care, completate de soluții și servicii digitale, ne aduc mai aproape de clienți și de nevoile lor. În același timp, accesibilitatea prețurilor rămâne o prioritate pentru noi și o parte importantă a modului în care ne dezvoltăm responsabil în România”, a declarat Ekaterina Egorova, CEO & CSO IKEA South East Europe.

Modernizarea magazinului IKEA Băneasa din București se va desfășura în mai multe etape, astfel încât magazinul să își poată continua activitatea și să fie redus la minimum impactul asupra clienților. Începerea lucrărilor de construcție este planificată pentru primăvara anului 2027.

FOTO Penny se extinde în România și deschide două noi magazine, în Șura Mică și Frasin CITEȘTE ȘI FOTO Penny se extinde în România și deschide două noi magazine, în Șura Mică și Frasin

Magazinul IKEA Băneasa rămâne una dintre cele mai importante destinații pentru clienți, cu peste 2 milioane de vizitatori anual, generând aproape 50% din traficul total de vizitatori ai celor trei magazine IKEA din România.

În anul financiar 2027 (1 septembrie 2026 – 31 august 2027), IKEA investește 4,4 milioane de euro în reducerea prețurilor în România, ca parte a unei investiții mai ample, de aproximativ 1,2 miliarde de euro, pentru reducerea prețurilor în Europa, susțin reprezentanții companiei.

În prezent, IKEA operează în România trei magazine (două în București și unul în Timișoara), șase Studiouri de Planificare și Comandă în (în București - Orhideea și Grand Arena, Constanța, Cluj-Napoca, Brașov și Iași), precum și cinci Puncte de ridicare comenzi (în Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Sibiu și București).

Recent, IKEA a anunțat că va deschide primul Studio de Planificare și Comandă din Iași, în Egros Shopping.

ULTIMA ORĂ Rusia a declarat „persona non grata” un angajat al Ambasadei României la Moscova CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Rusia a declarat „persona non grata” un angajat al Ambasadei României la Moscova

În total, în noul studio vor fi expuse peste 1.400 de produse IKEA. După alegerea produselor dorite cu ajutorul experților IKEA, clienții vor putea opta pentru ridicarea gratuită a comenzii chiar din studio, livrare la domiciliu sau ridicare dintr-un Punct de Ridicare Comenzi IKEA din țară.

Magazine IKEA transformate în adăposturi și chiar în spitale temporare, în situații de urgență, în Danemarca

De la inaugurarea primului Studio de Planificare și Comandă în Constanța, în 2024, interesul clienților din România pentru acest format a crescut constant.

Odată cu deschiderea noului studio, IKEA va opera în România două magazine în București și unul în Timișoara, șase Studiouri de Planificare și Comandă în Constanța, București (Orhideea și Grand Arena), Cluj-Napoca, Brașov și Iași, precum și cinci Puncte de Ridicare Comenzi în Brașov, Cluj-Napoca, Constanța, Sibiu și București. 

La nivel global, compania a început deja să construiască o rețea de magazine amplasate central în marile orașe, pentru a se adapta la schimbarea comportamentului consumatorilor.

În România, fiecare dintre cele trei magazine IKEA dispune de propriul depozit, în incinta magazinului.

IKEA România va deschide un magazin și la Cluj-Napoca. IKEA va deschide un magazin în cadrul complexului RIVUS, dezvoltat pe vechea platformă Carbochim, cele două parți semnând un antecontract.

viewscnt

Adaugă Profit.ro ca sursa preferata in produsele Google pentru a-ți fi arătate doar știrile din România care te interesează.

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.3414 -0.0056-0.10 %
1 USD4.7612 -0.0202-0.42 %
1 GBP6.3029 -0.0029-0.05 %
1 CHF5.7280 -0.0024-0.04 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite