În pofida evoluției slabe, Jumbo și-a reiterat planul privind deschiderea noului hipermarket din Baia Mare în acest an.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Vânzările Jumbo în România, a doua mare piață pentru grup, au scăzut cu aproximativ 3% în iulie față de aceeași lună a anului trecut, mai lent comparativ cu un declin de 6% înregistrat în iunie.
De la începutul anului, vânzările subsidiarei românești au scăzut cu aproximativ 6%, în contextul în care mediul operațional “a continuat să fie afectat de măsurile de înăsprire fiscală și de cererea dificilă de consum”.
“Grupul își menține angajamentul față de planul său de investiții pe piața românească, un nou hipermarket fiind așteptat să înceapă operațiunile în Baia Mare până la sfârșitul anului”, potrivit Jumbo.
Conform planurilor dezvăluite în mai, Jumbo pregătește, în acest an, extinderea cu un centru de distribuție în România, precum și lansarea unui nou format de magazine, de tip “pop-up”, care va fi testat, în premieră, la Iași.
România rămâne singura piață negativă pentru grupul grec, toate celelalte piețe înregistrând creșteri de două cifre în iulie.
În Grecia, vânzările au urcat cu 10% luna trecută, în timp ce subsidiara din Cipru a consemnat un avans de aproximativ 14%.
Bulgaria a fost cea mai performantă piață, cu o creștere de 21% în iulie comparativ cu aceeași lună din 2025.
Jumbo operează o rețea de 10 hipermarketuri în Bulgaria. Cele mai multe magazine se află în Grecia (53), urmată de România (20), Bulgaria și Cipru (6 magazine).
În total, vânzările grupului au urcat cu aproximativ 9% în iulie și cu 5% de la începutul anului.
Jumbo a raportat vânzări record de 1,23 miliarde de euro anul trecut, în creștere cu 7,2% față de 2024 și un profit net în stagnare, la 320 milioane de euro.
Pentru 2026, Jumbo anticipează o creștere a vânzărilor de aproximativ 5% și un câștig net între 310 și 320 de milioane de euro.
















