Crama Domeniile Panciu vrea să îmbutelieze 600.000 de sticle de vin în 2017, în creștere cu 20%

Crama Domeniile Panciu vrea să îmbutelieze 600.000 de sticle de vin în 2017, în creștere cu 20%
scris 22 dec 2016

Compania Domeniile Panciu, deținută de omul de afaceri Daniel Guzu, vrea să îmbutelieze anul viitor cu 20% mai multe sticle de vin față de 2016, când a îmbuteliat în jur de 500.000 de sticle de vin, a anunțat joi compania.

Pe lângă vinurile albe, roșii și rosé, și vinurile spumante (șampanie) au o cerere din ce în ce mai mare pe piață, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Domeniile Panciu mizează pe vinurile spumante. Compania a început producția de patru ani, iar în acest an a reușit să lanseze pe piață primele sticle cu vinuri spumante.

“Încă de acum patru ani am început producția de vinuri spumante după metoda clasică, iar anul 2014 a fost unul în care condițiile climatice ne-au permis să pregătim vinuri pentru o nouă gamă de spumante.  Le-am realizat prin diverse metode din soiurile Chardonnay, Pinot Noir, Fetească Regală și Băbească Neagră, asta pe lângă vinurile albe, roșii și rose liniștite pe care deja le producem și le comercializăm atât în țară, cât și în afară”, a declarat proprietarul cramei din Vrancea, Daniel Guzu.

Viile Domeniilor Panciu se întind pe o suprafață de 120 hectare, iar pentru producția spumantelor Blanc de Blancs și Cuvée Prestige, lansate anul acesta, strugurii au fost culeși de pe o suprafață de 1,4 hectare.

Costul de producere a celor două vinuri spumante a ajuns la aproximativ 8 euro pe sticlă, iar perioada de timp pentru recuperarea a investițiilor poate ajunge și la cinci ani.

România va înregistra în acest an cea mai mare creștere a producției de vin, între marii producători ai lumii, de 37%, în timp ce la nivel global producția va scădea cu 5%, potrivit estimărilor publicate în octombrie de Organizația Viilor și Vinului (OIV), care reunește 45 de membri.

Restaurantele McDonald\'s din România au angajat 1.000 de persoane în acest an și au ajuns la peste 4.000 de angajați CITEȘTE ȘI Restaurantele McDonald's din România au angajat 1.000 de persoane în acest an și au ajuns la peste 4.000 de angajați

Producția de vin a României va fi în acest an de 4,8 milioane de hectolitri, cu 1,3 milioane de hectolitri mai mare comparativ cu cea din sezonul trecut.

După două recolte slabe, România a revenit la un nivel bun al producției, se arată în raportul OIV.

În ceea ce privește estimările producătorilor locali, o parte a producătorilor de vin din România estimează o producție de aproape patru milioane de hectolitri în acest an, asemănătoare cu cea din anii anteriori, dar se înregistrează diferențe semnificative de producție între regiunile viticole, de la un avans de 20% în Vrancea, la o scădere de 30% în Dobrogea, potrivit Patronatul Național al Viei și Vinului.

În 2014, producția totală de vin la nivel național a fost de circa 3,7 milioane de hectolitri, iar în 2015 de aproape 3,6 milioane de hectolitri, potrivit datelor publicate de Ministerul Agriculturii.

În acest an, se înregistrează diferențe semnificative de producție de struguri la hectar atât între regiunile viticole, cât și între producătorii aflați în aceeași zonă, în contextul în care principala provocare a acestei campanii este găsirea forței de muncă sezoniere.

România a ajuns la un domeniu viticol de peste 240.000 de hectare și la un număr de circa 150 de crame.

viewscnt
Afla mai multe despre
domeniile panciu