Piața de investiții în imobiliare din România a scăzut, în 2019, cu 41% față de anul anterior, până la un volum total de 608,85 milioane de euro, arată datele celui mai recent raport de piață realizat de Crosspoint Real Estate.
La nivelul anului trecut, investitorii români au fost cei mai activi cumpărători, cu o cotă de 35% din volumul total al investițiilor, urmați de investitorii sud-africani și americani, cu o cotă de 19%, respectiv 18%. Până în prezent, în 2020, tranzacțiile cele mai mari au fost realizate de investitori sud-africani și europeni consacrați, cu actori naționali încă prezenți, deși achiziționează produse mai mici.
Potrivit sursei citate, randamentele investiționale în România sunt în jur de 7% sau mai mari în toate sectoarele pieței, printre cele mai mari din Europa. Astfel, în această marjă, randamentul investițiilor în clădiri de birouri și spații comerciale variază între 6,75 - 7%, în timp ce randamentul pentru spații industriale este de aproximativ 8%. Totodată, ratele de capitalizare s-au menținut la același nivel și în primele trei luni din 2020.
În ceea ce privește piața de investiții, anul 2019 a înregistrat un volum total de 608,85 milioane euro, în scădere cu 41% față de nivelul din 2018, iar cea mai mare tranzacție semnată a fost vânzarea proiectului The Office din Cluj-Napoca, deținut de fondul de investiții sud-african NEPI Rockcastle, către Dragoș și Adrian Pavăl, pentru aproape 130 milioane euro.
"Scăderea semnificativă a volumului se datorează parțial faptului că o serie de tranzacții majore inițiate la sfârșitul anului 2019 urmează să se finalizeze în prima jumătate a anului 2020. Din cauza complexității proceselor de achiziție și a imposibilității de a prevedea impactul evenimentelor recente asupra tuturor sectoarelor economiei, este posibil ca finalizarea unor tranzacții să se prelungească pe un termen mai lung", se precizează în raportul Crosspoint Real Estate.
Pe de altă parte, cu un volum total de aproximativ 120 milioane de euro, în primul trimestru din acest an, piața românească de investiții a avut un debut de an similar cu cel din 2019, când volumul tranzacțiilor a fost de 117,5 milioane de euro.
"În 2019, similar cu anii precedenți, sectorul de birouri a continuat să domine piața investițiilor, atât în București, cât și în orașele regionale. Un aspect interesant observat în 2019 este faptul că piețele regionale au atras o pondere importantă din investițiile în clădiri de birouri (32%), semn că orașe, precum Cluj-Napoca se transformă în alternative competitive pentru capitală. Tendința pare să continue și în 2020, cu sectorul de birouri având o cotă de peste 65% în valoarea tranzacțiilor, în timp ce marii jucători de pe piața industrială și-au continuat planurile de expansiune în două tranzacții cu o valoare cumulată de peste 40 milioane euro", susțin specialiștii.
În 2019, volumul închirierilor de spații de birouri a fost de 377.000 mp, cu 5% mai mare decât în 2018, cele mai căutate zone de către companii fiind vest/centru-vest, cu o pondere de peste 25% în totalul tranzacțiilor de închiriere.
La nivelul Capitalei, închirierile de spații de birouri au totalizat 55.000 mp, în primul trimestru din 2020, în scădere de aproape 50%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
"Peste 288.000 mp de spații noi de birouri au fost livrate în 2019, stocul total de birouri din București a ajuns acum la 3,19 milioane mp, iar pentru 2020 au fost anunțate 13 noi proiecte, ceea ce ar adăuga 257.000 mp la stocul actual. Având în vedere evenimentele recente, livrările ar putea fi întârziate sau amânate până când mediul economic se va stabiliza și va favoriza redresarea pieței. Progresele din infrastructură, cum ar fi deschiderea noului M5 | Linia de metrou Drumul Taberei-Pantelimon, pot crea un context favorabil apariției de noi hub-uri de birouri în București. 75.500 mp în 4 noi clădiri s-au adăugat la stocul total de birouri al capitalei în T1 2020: Ana Tower (33.000 mp), Globalworth Campus C (32.000 mp), H Victoriei 109 (6.000 mp) și Mendeleev 5 Office (4.500 mp)", relevă analiza de piață.
Cât privește chiriile spațiilor de birouri prime, acestea au rămas neschimbate, în 2019, la 18 - 19 euro/mp în CBD (Central Business District, n.r.), 16 euro/mp în centrul orașului, 13 - 15 euro/mp în vest și nord și 10-11 euro/mp în sud și est. Zonele cu cele mai mici rate de neocupare sunt: Floreasca/Barbu Văcărescu și CBD (2%, respectiv 3%, comparativ cu 9% total în București pentru 2019).
"În ceea ce privește piața industrială, în 2019 au fost livrați peste 500.000 mp de spații industriale noi, ceea ce constituie o creștere impresionantă, de 13% față de nivelurile anterioare. Bucureștiul continuă să fie cea mai mare piață, în timp ce zonele din vest și nord-vest reprezintă 40% din stocul total. În T1 2020 s-au livrat peste 80.000 mp de spații industriale, majoritatea în București. Cererea de spații industriale a fost în continuare concentrată în zona capitalei, deși cu un volum al închirierilor mai scăzut față de 2018, de puțin peste 455.000 mp. Un posibil factor care a influențat scăderea cererii ar putea fi mutarea companiilor în unități construite pe cont propriu, un altul fiind relocările așteptate pentru 2020, cauzate de expirarea contractelor de închiriere. Închirierile de spații industriale în T1 2020 au totalizat aproximativ 67.000 mp, cu o distribuire a cererii de 60%-40% între București și partea de vest a României", susțin consultanții imobiliari.
Pe segmentul de piață al terenurilor, raportul Crosspoint evidențiază faptul că majoritatea achizițiilor a fost înregistrată pentru dezvoltări de tip comercial (în principal retail), în special pe piețele regionale și secundare, în timp ce Bucureștiul a continuat să atragă investitori pe segmentul rezidențial.
Fondat în anul 2005, Crosspoint Real Estate oferă atât servicii de tranzacționare și consultanță pentru domeniul imobiliar, cât și soluții financiare necesare marilor investitori, pentru toate tipurile de proprietăți: birouri, retail, industrial, terenuri, hoteluri și rezidențial.
Crosspoint Real Estate este asociatul internațional Savills în România, una dintre cele mai mari companii de real estate la nivel mondial, fondată în 1855, cu venituri de peste 1,76 miliarde de lire sterline, generate în 2018.