Piața imobiliară din Danemarca riscă să scape de sub control, din cauza dobânzilor negative

Piața imobiliară din Danemarca riscă să scape de sub control, din cauza dobânzilor negative
scris 22 iul 2016

Piața imobiliară din Danemarca riscă să scape de sub control, în special în jurul orașelor mari, din cauza dobânzilor negative care îi fac pe împrumutați să fie neglijenți, avertizează cea mai mare bancă daneză specializată în credite ipotecare, Nykredit, transmite Bloomberg.

”Există pericolul ca danezii să nu mai ia în considerare riscul ca dobânzile să revină la creștere. Acest fapt amplifică riscul unui declin major al prețurilor imobiliare, atunci când dobânzile vor începe să crească”, afirmă Tore Stramer, analist șef la Nykredit în Copenhaga.

Urmărește-ne și pe Google News

Banca centrală din Danemarca practică dobânzi negative de patru ani.

Directorul general al Danske Bank, Thomas Borgen, a declarat că managerii băncii estimează că dobânzile nu vor deveni pozitive cel puțin până în 2018, iar decizia Marii Britanii de ieșire din Uniunea Europeană amplifică riscul ca perioada să se prelungească.

Nicio altă țară nu a înregistrat o perioadă mai lungă cu dobânzi negative, iar distorsiunile provocate în piața imobiliară de această politică pot oferi o imagine a ceea ce ar putea avea loc și în alte economii care vor urma acest model.

Epopeea formularului de TVA continuă: Apar alte modificări și se amână termenele de depunere CITEȘTE ȘI Epopeea formularului de TVA continuă: Apar alte modificări și se amână termenele de depunere

Danezii pot obține împrumuturi ipotecare pe termen scurt cu dobânzi negative și să plătească mai puțin pentru banii împrumutați pe 30 de ani decât guvernul american.

Prețurile apartamentelor din Danemarca sunt în prezent cu 5% peste un maxim atins în 2006. Atunci, bula imobiliară s-a spart, iar prețurile apartamentelor au scăzut cu circa 30% până în 2009.

”Merită să ne amintim că există riscul real al unei scăderi dramatice a prețurilor locuințelor, chiar dacă nu vedem o bulă în definiția clasică a termenului”, a spus Stramer.

Dobânzile negative sunt rezultatul politicii băncii centrale de a apăra cotația coroanei în raport cu euro.

Dobânda de referință s-a aflat la nivelul de -0,75% cea mai mare parte a anului 2015, chiar dacă instituția a majorat-o cu 0,1 puncte procentuale în ianuarie, într-un efort de normalizare a politicii.

viewscnt
Afla mai multe despre
danemarca
piata imobiliara