Dezvoltatorul imobiliar Globe Trade Centre (GTC), controlat de gigantul american Lone Star, a obținut autorizația de construire pentru City Rose Park din zona Expoziției a Bucureștiului, proiect de birouri pentru care preconizează o investiție de aproape 100 de milioane de euro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
După o pauză de nouă ani în care și-a vândut în pierdere toate proiectele neperformante din România, dezvoltatorul pregătește startul construcției unui complex cu trei clădiri de birouri pe unul dintre cele mai scumpe terenuri tranzacționate înainte de criză în București.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Proiectul, denumit City Rose Park, va avea o suprafață comercială de 50.000 metri pătrați și prespune un cost de dezvoltare de 97,8 milioane de euro, potrivit unei prezentări pentru investitorii GTC. Construcția primelor două clădiri este programată să înceapă anul acesta și să fie definitivată în a doua jumătate a anului viitor.
Primul imobil, în suprafață de 18.300 metri pătrați, va necesita o investiție de 35,7 milioane de euro, iar al doilea, de 17.200 metri pătrați, va atrage 33,5 milioane de euro. Cele două clădiri ar urma să genereze o chirie anuală de 3,5 milioane de euro, fiecare.
A treia clădire va fi construită într-o etapă ulterioară și ar trebui livrată pe piață în prima jumătate a anului 2022. Acest imobil va avea 14.500 metri pătrați și va implica o investiție estimată la 28,6 milioane de euro. Chiria așteptată de pe urma acestui imobil este de 2,7 milioane de euro.
Complexul este construit pe un teren de 15.000 metri pătrați cumpărat cu 10,5 milioane euro de la o compania deținută de fondul de investiții Bluehouse Capital. Lotul face parte din fosta fabrică Grivița din spatele Romexpo, care în 2007 a fost vândută cu 72,9 milioane euro, fiind unul dintre cele mai scumpe terenuri tranzacționate în România.
Compania a fost preluată în 2013 de fondul american Lone Star, care a impus vânzarea tuturor activelor neperformante. Astfel, rețeaua de patru malluri - Galleria din Arad, Piatra Neamț, Suceava și Buzău - plus un teren destinat construcției unui alt mall, Galleria în Bistrița, au fost vândute cu circa 20 milioane euro, marcând pierderi de zeci de milioane de euro.
Sub noul acționariat, GTC a anunțat că se va concentra pe acumularea de clădiri de birouri, proces pentru care are nevoie de lichidități. Până acum, compania a investit deja 51,5 milioane euro în această direcție. GTC a cumpărat clădirile de birouri Premium Plaza și Premium Point, din apropierea Pieței Victoriei, de la grupul bancar Volksbank, la un preț de 32 milioane euro. Achiziția a fost finanțată din surse proprii și refinanțată printr-un împrumut de 19 milioane euro de la Alpha Bank.
Investitorul a mai cumpărat și clădirea Cascade Office Building de la Adval Properties (administratorii averii imobiliare a lui Dinu Patriciu) pentru 9 milioane euro, tranzacție anunțată în premieră de Profit.ro.
Totuși, principalul activ deținut de GTC în România rămâne complexul de birouri City Gate din Piața Presei Libere. Valoarea acestei proprietăți a fost stabilită la 147 milioane euro și este închiriată în proporție de 95%. Chiria medie practicată în cele două turnuri este de 19 euro/mp/lună.
Valoarea portofoliului de active deținut de GTC în România este de 196 milioane de euro și are o pondere de 11% în portofoliul regional al companiei.
GTC este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori din România. Compania a construit primele clădiri moderne de birouri din București, respectiv America House și Europe House, City Gate, mallurile Galleria Arad, Piatra Neamț, Suceva și Buzău, și ansamblurile rezidențiale Rose Garden și Felicity din București.
Lone Star Funds, care deține peste 61% din GTC, este o firmă internațională de private equity, specializată pe achiziția de companii și active „distressed“ și, de asemenea, pe achiziția de credite neperformante de la bănci. Compania cu sediul central în Dallas, Texas, a fost fondată în 1995 de John Grayken, care este și actualul președinte al companiei. Lone Star este organizată în 17 fonduri de private equity cu angajamente de capital agregate în valoare totală de peste 70 miliarde de dolari.