Dentotal Protect a deschis noul depozit, în Eli Park Chitila. Investiții de 400.000 euro, achiziții pregătite. „Înainte de pandemie, centrul nostru logistic era în trei locuri diferite.”

Dentotal Protect a deschis noul depozit, în Eli Park Chitila. Investiții de 400.000 euro, achiziții pregătite. „Înainte de pandemie, centrul nostru logistic era în trei locuri diferite.”
scris 19 iun 2020

Dentotal Protect, furnizor de produse stomatologice, și-a mutat activitatea logistică în Eli Park Chitila, conform planului anunțat anterior, mărindu-și capacitatea de depozitare de peste 3 ori. Investițiile în sisteme noi de depozitare și manipulare și în soluții informatice specializate depășesc 400.000 de euro.

„Pentru orice firmă de distribuție, o bună activitate logistică reprezintă o condiție esențială pentru a-și deservi cu succes clienții. Acesta este și motivul pentru care cel mai important proiect Dentotal - de după preluarea de către Abris Capital a companiei, în 2019 - îl reprezintă noul centru logistic pe care l-am inaugurat zilele acestea. Dacă înainte de pandemie centrul nostru logistic cuprindea o suprafață cumulată de 700 metri pătrați în trei locuri diferite, procesarea comenzilor fiind făcută în cea mai mare parte manual, noul centru logistic în care ne aflăm are nu doar o suprafață și o înălțime medie de trei ori mai mari, ci și sisteme noi și moderne de depozitare, manipulare și gestionare a stocurilor, un nou sistem informatic specializat (WMS), investiția totală în acestea fiind până în acest moment de peste 400 000 de euro”, a declarat Dumitru Matei, CEO Dentotal Protect.

Urmărește-ne și pe Google News
Noi obligații pentru dezvoltatorii imobiliari. Toate clădirile noi trebuie echipate cu dispozitive de autoreglare a temperaturii și a aerului, dar și cu puncte de încărcare pentru mașini electrice CITEȘTE ȘI Noi obligații pentru dezvoltatorii imobiliari. Toate clădirile noi trebuie echipate cu dispozitive de autoreglare a temperaturii și a aerului, dar și cu puncte de încărcare pentru mașini electrice

Compania a anunțat că își urmărește mai departe planurile de creștere organică și prin achiziții, procesele de recrutare și selecție de personal fiind continuate și în perioada pandemiei, pentru a acoperi necesarul de personal.

„Piața de distribuție dentară, alături de întregul sector stomatologic, a fost printre cele mai afectate de criza COVID-19. Totuși, înainte de pandemie, această piață era una dintre cele mai dinamice și reziliente din economie, crescând cu 15-20% pe an, iar Dentotal creștea chiar mai repede decât piața. La o lună după încetarea stării de urgență, vedem piața revenind treptat la nivelul de dinainte și suntem optimiști în privința perspectivelor sale de dezvoltare.

Compania, înființată în 1994 de medicul stomatolog Anghel Dogariu, are circa 120 angajați și furnizează produse către 12.000 cabinete, clinici și laboratoare stomatologice din țară.

În 2005, firma și-a construit propriu sediu, în zona centrală a Capitalei, iar în 2019 a trecut la un nou capitol de dezvoltare, compania fiind achiziționată de fondul de investiții private Abris Capital Partners. Strategia Abris Capital pentru dezvoltarea Dentotal Protect urmărește accelerarea creșterii companiei și transformarea sa într-un one-stop-shop pentru clinicile și laboratoarele stomatologice.

viewscnt
Afla mai multe despre
dentotal protect
depozit
chitila