Consiliul Concurenței a analizat tranzactia prin care Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL preia Brikston Construction Solutions SA și a decis să declanșeze o investigație, existând suspiciunea că preluarea ar putea duce la majorarea prețurilor la cărămizi și blocuri ceramice.
Consiliul Concurenței a ajuns la concluzia că acestă tranzacție este susceptibilă să creeze obstacole semnificative în calea concurenței efective prin crearea unei poziții dominante pe piața producerii și comercializării de cărămizi și blocuri ceramice din România.
Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL, companie a Grupului Wienerberger, este prezentă în România, în principal, în sectorul producerii și comercializării de cărămizi și blocuri ceramice. Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL operează în România patru unități de producție de cărămizi și blocuri ceramice. Grupul Wienerberger este prezent în România și în domeniile țiglelor și accesoriilor ceramice pentru învelitori, pavajelor de beton, țevilor de plastic și de ceramică.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Brikston Construction Solutions SA desfășoară, mai ales, activități de producere și comercializare de cărămizi și blocuri ceramice.
Conform legislației, trebuie notificată Consiliului Concurenței orice operațiune (concentrare economică) în care sunt implicate companii a căror cifră de afaceri cumulată depășește echivalentul a 10.000.000 euro și cel puțin două dintre companiile implicate au realizat pe teritoriul României, fiecare în parte, o cifră de afaceri mai mare de 4.000.000 euro. Tranzacția prin care Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL preia Brikston Construction Solutions SA. este o concentrare economică ce depășește pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenței.
Având în vedere că tranzacția prezintă, în opinia Consiliului, îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurențial normal și acestea nu au putut fi înlăturate prin angajamentele propuse de Wienerberger Sisteme de Cărămizi SRL, Consiliul Concurenței a decis deschiderea unei investigații.
Conform legislației, în maximum 5 luni autoritatea de concurență va emite o decizie prin care tranzacția va fi autorizată sau va fi interzisă sau va fi autorizată cu condiții.
Înființată în 1967, compania Brikston este lider în producția de cărămidă din România și deservește industria de construcții cu un portofoliul de produse include mai mult de 40 de formate diferite de blocuri ceramice pentru zidărie de pereți exteriori și interiori, precum și produse pentru aplicații speciale, de grădină și în exteriorul casei.
Grupul austriac Wienerberger a achiziționat în aprilie 2016 afacerea cu cărămidă de la Buzău a companiei Search Chemicals, deținută de omul de afaceri Ömer Süsli. Wienerberger este cel mai mare producător de cărămizi la nivel mondial (Porotherm, Terca) și liderul de piață în Europa pentru învelitori ceramice (Koramic, Tondach), precum și în pavaje de beton (Semmelrock) în Europa de Est. În domeniul sistemelor de țevi (Steinzeug-Keramo țevi ceramice și Pipelife țevi de plastic), compania este unul dintre producătorii importanți din Europa.