Centric IT Solutions vrea să-și dubleze în următorii 3 ani numărul de angajați de la Iași

Centric IT Solutions vrea să-și dubleze în următorii 3 ani numărul de angajați de la Iași
scris 7 dec 2015
Furnizorul de soluții software, Centric IT Solutions, a închiriat 1.700 de metri pătrați în parcul de birouri United Business Center Palas Iași, unde va ocupa în total o suprafață totală de 4.000 de metri pătrați. Compania are deja 200 de persoane angajate la Iași, iar în următorii 3 ani are în plan dublarea acestui număr. 
 
Urmărește-ne și pe Google News
"Intenționăm să ne extindem prin oameni competenți, iar dublarea numărului de angajați este o provocare în contextul pieței actuale de IT. (...) pentru a reuși avem nevoie de o strategie bine definită. Și aici vorbim de direcții noi, în care vom investi constant: R&D, Cyber Security, Cloud și DevOps”, a declarat, într-un comunicat, Andrei Spitelnicu, operations manager Centric IT Solutions.
 
Centric IT Solutions este parte a grupului Centric International, care oferă servicii IT, financiare, precum și soluții în domeniul ingineriei și al consultanței. Sediul central se află în Olanda, dar compania are deschise birouri în 10 țări, ce găzduiesc aproximativ 5.000 de angajați.
 

Printre clienții Centric IT Solutions se numără: TNT, ING Bank, Ernst & Young, Lafarge, Office Depot, Reckitt Benckiser, Decathlon și Emerson Process. Proiectele aflate în derulare includ migrarea de tehnologii, dezvoltarea de noi soluții, precum și extinderea aplicațiilor software deja existente. Ca tehnologii și limbaje de programare se folosesc: .NET, JavaScript, Oracle și Java, iar ca metodologii predominant, Agile.

 
Pe segmentul office, grupul Iulius a dezvoltat la nivel național brandul United Business Center (UBC), care include aproximativ 80.000 metri pătrați de birouri clasa A în operare, la Iași și Cluj-Napoca, și alți 155.000 metri pătrați în construcție.
 
În ansamblul Palas Iași, compania are patru clădiri de birouri, cu o suprafață de 38.000 metri pătrați, unde lucrează peste 3.200 de persoane. În prezent, grupul Iulius dezvoltă alte două clădiri office în ansamblul Palas, ambele urmând a fi inaugurate la începutul anului 2016 (UBC 5 - 15.000 metri pătrați și UBC 6 - 9.000 metri pătrați).
 
Totodată, în această toamnă, în imediata proximitate a Iulius Mall Timișoara au fost demarate lucrările la cel de-al doilea ansamblu multifuncțional din rețeaua grupului de companii Iulius, o investiție de peste 220 milioane de euro. Openville va include, pe lângă funcțiunile de retail, parc și entertainment, șapte imobile de birouri clasa A, cu o suprafață totală de peste 131.000 metri pătrați închiriabili. 
viewscnt
Afla mai multe despre
iulius group. centric it solutions