De 17 ani de prezentă activă pe piața locală, PayPoint România continuă să își consolideze poziția în segmentul de payment facilitator cu acoperire națională și valorifică noi oportunități de business în calitate de Agent al unei Instituții de Plată autorizate de Banca Națională a României printr-o strategie construită în jurul a trei piloni principali de dezvoltare.
Primul pilon strategic vizează extinderea accelerată a infrastructurii de plată la nivel național, având ca obiectiv atingerea a 50.000 de terminale POS active până în 2028. Prin această expansiune, PayPoint România va opera cea mai mare rețea de terminale POS de tip one-stop-shop/hub de servicii din țară. Astfel, atât comercianții parteneri existenți, cât și cei care se vor alătura rețelei PayPoint, vor avea acces la un portofoliu complet de produse și servicii care îi ajută la dezvoltarea și diversificarea afacerilor pe care le administrează, indiferent de regiunea în care activează.
Cel de-al doilea pilon strategic vizează propria rețea de comercianți parteneri prin integrarea unui nou model de partener, denumit: Multi-Merchant Partner. Prin acest nou statut, comercianții parteneri vor facilita accesul consumatorilor finali la servicii de plată atât cu numerar, cât și cu cardul, pentru o varietate de produse și servicii, precum plata facturilor de utilități. La nivel operațional, obiectivul este atingerea graduală a 2.500 de locații active pentru plata serviciilor cu numerar și a peste 18.000 de locații pentru plăți cu cardul, până la finalul anului 2025.
Cel de-al treilea pilon strategic susține dezvoltarea unei noi ramuri de business fintech în cadrul PayPoint România, prin investiții și parteneriate cu actori relevanți din industrie. Această direcție vizează extinderea portofoliului companiei cu produse și servicii financiare care reprezintă alternative reale la pachetele bancare tradiționale, oferite în condiții avantajoase comercianților parteneri. Aceste noi soluții vor sprijini concret dezvoltarea și consolidarea afacerilor pe care partenerii PayPoint le administrează.
De-a lungul timpului, PayPoint România a evoluat de la un facilitator de plăți de facturi la un payment facilitator cu acoperire națională, dezvoltând o infrastructură extinsă și servicii integrate care răspund nevoilor tot mai diverse ale pieței.
Investițiile consecvente în infrastructura tehnologică și extinderea colaborărilor comerciale au consolidat poziția PayPoint România în topul liderilor facilitatorilor de plăți din România. Din 2021 și până la finalul anului 2025, rețeaua de terminale POS a înregistrat o creștere de aproximativ 150%, depășind în prezent 35.000 de unități la nivel național, inclusiv în localități mici, cu doar câteva sute de locuitori.
Peste 75% dintre aceste terminale permit plata securizată cu cardul, alături de o gamă extinsă de servicii adiacente. În aceeași perioadă, portofoliul de parteneri s-a extins cu 24%, facilitând accesul la soluții moderne și diverse pentru un număr tot mai mare de comercianți și clienți.
Acest avans a generat o creștere semnificativă a volumului de tranzacții procesate. În prezent, prin rețeaua PayPoint sunt efectuate lunar peste 10,5 milioane de plăți, dintre care peste 7,2 milioane reprezintă plăți de facturi, iar 3,3 milioane sunt tranzacții cu cardul prin terminalele POS.
De la lansarea sa pe piața din România, PayPoint a procesat peste 1 miliard de facturi, consolidându-și statutul de partener de încredere pentru milioane de consumatori și mii de comercianți.
Despre PayPoint România
Prezentă pe piața din România de 17 ani, PayPoint este unul dintre liderii din industria plăților și serviciilor financiare, care continuă să dezvolte noi direcții de business pentru perioada următoare. Compania este recunoscută pentru inovație, fiabilitate și accesibilitate, contribuind constant la dezvoltarea de parteneriate strategice menite să sprijine afacerile comercianților din rețeaua parteneră. Cu un portofoliu de peste 35.000 de terminale POS, PayPoint România își propune să ajungă la cel puțin 50.000 de unități în perioada următoare.
În 2022, PayPoint România a achiziționat aplicația 24pay, care a devenit una dintre cele mai utilizate aplicații pentru transport din România. Aplicația este disponibilă în 19 orașe și oferă o gamă variată de servicii digitale de plată, de la transport urban și interurban, până la plata facturilor. Prin 24pay, PayPoint România a extins interacțiunea cu consumatorul final printr-un canal digital dedicat, care facilitează gestionarea simplă și eficientă a plăților cotidiene, într-o experiență unitară și accesibilă.













