Omul de afaceri Dan Șucu, proprietarul grupului Mobexpert, intră pe piața media, actul de transfer, de la Mediafax Group către firma sa MediaMex Investment, al activității operaționale și al mărcilor Ziarul Financiar și Business Magazin, împreună cu domeniile de internet, site-urile, echipamentele și personalul, fiind aprobat, cu o evaluare de puțin peste 6 milioane euro, relevă date analizate de Profit.ro.
Prețul va fi achitat în interval de cel mult un an.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
În același timp, mandatul de director general al lui Adrian Sârbu a fost prelungit cu încă 4 ani, până la finele anului 2026.
Recent, Șucu a cumpărat de la ING Bank creanța pe care banca o mai avea asupra Mediafax Group, intrând, astfel, pe piața media, cu titlurile lui Adrian Sârbu din această companie, și confirmând informațiile transmise de Profit.ro la începutul anului trecut.
Pentru preluarea creanțelor, Șucu a înființat o firmă, MediaMex Investment, care a semnat convenția de plată a debitelor, în afara perioadei de reorganizare a Mediafax Group.
Principalele publicații ale grupului, aflat în insolvență de 8 ani, au mai rămas Ziarul Financiar și Business Magazin, iar scopul tranzacției - anunțată anterior de Profit.ro - este ca, după un anumit interval, Șucu să devină principalul acționar.
Agenția de presă Mediafax face parte dintr-o altă companie, respectiv Mediafax SA.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Un producător de tacâmuri din Sibiu a intrat în goana globală pentru marca "SUSSEX ROYAL", după "demisia" cuplului Harry-Meghan din familia regală britanicăING a fost în discuții cu mai mulți investitori cu scopul vânzării creanței și a ajuns la un acord cu Dan Șucu, care devine, astfel, principalul creditor al grupului media, cu un procent de peste 50% din masa credală.
Înainte de aceste tranzacții, valoarea de piață a activelor Mediafax Group, în ipoteza unei vânzări forțate, a fost calculată la aproape 5,7 milioane euro, în cadrul planului de reorganizare.
Mediafax Group și-a cerut insolvența pe 16 decembrie 2014, cu datorii totale indicate în valoare de 40 milioane euro, decizia fiind semnată de judecătorul sindic în prima parte a anului 2015.
În perioada 2010-2014, compania a împrumutat 17,7 milioane de euro de la ING Bank pentru finanțarea capitalului de lucru. La momentul insolvenței, banca figura în tabelul definitiv al creditorilor cu o sumă de recuperat în valoare de 15,4 milioane euro, dar între timp au mai fost active vândute de Sârbu.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Heineken semnează în România cea mai mare tranzacție de închiriere la început de anAdrian Sârbu, fondatorul grupului media, joacă rolul de administrator special, iar KPMG este administratorul judiciar al Mediafax Group.
De-a lungul insolvenței, Sârbu a vândut treptat din afacerile sale media.
În 2019, Profit.ro a anunțat în premieră că omul de afaceri Radu Ioan Budeanu, fondatorul publicației Cancan, a cumpărat de la Mediafax Group mărcile Gândul, Prosport, Promotor, Descoperă, Ce se întâmplă Doctore?, Apropo TV și Go4IT.
În același an, dezvoltatorul imobiliar One United Properties a cumpărat și marca The One, o revistă lunară gestionată de Andreea Esca.
Principala afacere a lui Dan Șucu este retailerul de mobilă Mobexpert, care operează o rețea de 26 de magazine și opt fabrici, cu un total de 2.300 de angajați.
În ultimii ani, el și-a extins semnificativ investițiile și pe piața imobiliară. A lansat o nouă etapă de construcție din Arcadia Apartments, cu un pachet de 245 de apartamente, după ce a livrat circa 500 de unități în acest proiect.
În 2019, el a cumpărat sediul și tipografia grupului de presă Adevărul de la Adval Asset Management, firma care a preluat o parte din averea lui Dinu Patriciu, pentru 4,75 milioane de euro, tranzacție anunțată în exclusivitate de Profit.ro.
Proprietatea se învecinează cu showroom-ul Mobexpert Pipera, care se află într-unul dintre cei mai importanți poli de clădiri de birouri din București. „Am făcut achiziția pentru că întregește proprietatea pe care o avem acolo. Vedem un potențial de dezvoltare imobiliară pe zona de servicii, dar nu mai devreme de 5 ani. Acum suntem mulțumiți de veniturile generate din chirii“, declara Dan Șucu la acel moment.
De asemenea, el așteaptă ultimele avize pentru dezvoltarea unui ansamblu rezidențial cu 500 de apartamente, alături de un magazin Lidl, în locul fostei secții de rășini a Policolor din estul Bucureștiului și este implicat și în autorizarea unui ansamblu rezidențial cu peste 300 de apartamente lângă parcul Circului din București.
Șucu este și unul dintre fondatorii platformei de investiții ROCA, alături de frații Adrian și Dragoș Pavăl – proprietarii Dedeman, și acționarii CITR, business anunțat în premieră de Profit.ro.