Grupul britanic și-a majorat însă considerabil baza de clienți în România, în urma preluării Telekom România Mobile Communications (TRMC), și a încheiat anul fiscal cu un număr de 8,44 milioane de clienți, peste două treimi (67,1%) dintre aceștia având contracte de abonament, relevă datele analizate de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
La finele anului fiscal 2025, Vodafone avea 6,07 milioane de clienți în România.
“La 1 octombrie 2025, am finalizat achiziția TRMC pentru 30 de milioane de euro. Această tranzacție ne consolidează poziția pe piață, crescând atât amploarea locală, cât și deblocând beneficii sinergice semnificative (…)
Integrarea este în curs de desfășurare și am finalizat migrarea a 250.000 de clienți către contracte Vodafone și am combinat peste 350 de locații radio”, potrivit grupului britanic.
Vodafone a preluat majoritatea angajaților TRMC, toți clienții postpaid și business, rețeaua de magazine și mare parte din infrastructura de rețea tehnică, în timp ce clienții prepaid și anumite active au fost achiziționate de Digi România.
Grupul britanic a raporat o pierdere netă de 91.000 de abonați la telefonia mobilă în primele trei luni ale acestui an, după un declin de 76.000 de abonați în ultimul trimestru din 2025, dintre care 70.000 de abonați de la Telekom România.
Per total, în anul fiscal încheiat la 31 martie, Vodafone România a consemnat o pierdere netă de 253.000 de abonați pe segmentul telefoniei mobile și de 25.000 de clienți pe segmentul de internet.
Veniturile Vodafone în regiunea care include România, Grecia, Cehia, Portugalia, Albania și Irlanda au crescut cu 0,4% în anul fiscal 2026, până la 5,71 miliarde de euro, susținute de consolidarea operațiunilor TRMC.
Pe segmentul de business, veniturile Vodafone în regiune au crescut cu 0,6% de la an la an, pe fondul cererii puternice de servicii digitale, în special în Grecia și România.
Profitul operațional ajustat s-a majorat cu 4,2%, până la 1,57 miliarde de euro.
Baza de clienți din regiune a crescut cu 115.000 pe segmentul telefoniei mobile în cursul anului fiscal 2026, în pofida deconectării unui număr identic de cartele SIM inactive în România și Grecia.
Numărul clienților la servicii de internet în bandă largă a scăzut cu 12.000, după un declin de 20.000 de clienți în ultimul trimestru.
În Portugalia, grupul a adăugat 162.000 de abonați la mobil și 13.000 pe segmentul fix. Baza de clienți din Grecia a crescut cu 37.000 de abonați pe segmentul mobil și a scăzut cu 14.000 pe segmentul de internet fix.
La nivelul grupului, Vodafone a obținut venituri de 40,5 miliarde de euro în anul fiscal 2026, în creștere cu 8% de la 37,44 miliarde de euro în anul anterior.
Profitul operațional a urcat cu 4,5% pe bază organică, la 11,4 miliarde de euro.
Acțiunile Vodafone se corectau însă cu aproape 9% după publicarea rezultatelor marți, în contextul în care investitorii au fost dezamăgiți de evoluția grupului în Germania, principala sa piață.
















