Runda de investiții în startup-ul Refute a fost condusă de fondul Amadeus Capital Partners, cu participarea Playfair, Episode 1, Osney Capital și National Security Strategic Investment Fund (NSSIF), fond guvernamental britanic de capital de risc deep tech care investește în tehnologii cu dublă utilizare (dual use) pentru securitate națională și apărare.
Finanțarea, de 5,7 milioane EUR (5 milioane lire sterline), va fi folosită pentru extinderea echipei europene de inginerie, extinderea impactului pe piețele europene și pentru creșterea capacității de detectare și neutralizare a amenințărilor, arată StartUp Cafe.
Fondatorii au peste 40 de ani de experiență combinată în crearea de tehnologii pentru combaterea atacurilor teroriste și a infracțiunilor financiare, precum și pentru creșterea încrederii pe internet, conform unui comunicat.
Refute a dezvoltat capabilități de inteligență artificială de nivel militar, acum folosite de clienți comerciali și guvernamentali de top, de când a ieșit din „stealth” și a încheiat runda pre-seed în 2024, de 2,3 milioane lire sterline.
Platforma dezvoltată de startup evidențiază semnale în stadii incipiente de manipulare online, oferind informații și strategii de răspuns recomandate în ritmul atacatorilor.
Un exemplu recent este legat de alegerile din România, care au fost influențate de operațiuni coordonate, Refute identificând peste 32.500 de videoclipuri TikTok neautentice care au amplificat artificial aria de acoperire a candidaților extremiști în comunitatea expaților.
Startup-ul a fost fondat de Tom Garnett (CEO – director general) și de românul Vlad Galu (CTO – director de tehnologie).
Vlad Galu este licențiat în Informatică la Universitatea din București, conform paginii sale de LinkedIn. El a lucrat, de-a lungul timpului, la Digi, Inmarsat, GlobalSign, Arthur, a fost consultant în tehnologie la Endava și face parte din mai multe Consilii de Administrație. El a creat și a fost director al PacketDam, o soluție software de combatere a atacurilor de tip DDoS, între 2009 și 2011.
Tom Garnett are o experiență de peste 15 ani construind soluții de analiză a datelor pentru a combate atacuri teroriste, financiare și cibernetice cu un set complex de clienți, inclusiv companii de securitate națională, apărare și tehnologie. El are un master în Inginerie Electronică la Universitatea Cambridge.














