Tranzacția marchează prima achiziție realizată de IT Genetics după listarea pe piața AeRO a Bursei de Valori București și reprezintă un pas important în strategia Grupului de creștere prin extinderea portofoliului și consolidare regională.
Prin această achiziție, IT Genetics își propune să accelereze dezvoltarea diviziei de soluții de cântărire și să își extindă prezența pe acest segment atât în România, cât și pe piețele externe unde Grupul este deja activ.
Preluarea Scale Expert completează portofoliul IT Genetics cu soluții și expertiză complementare pentru clienții din retail, logistică și industrie.
„Achiziționarea Scale Expert se aliniază strategiei noastre de consolidare a portofoliului de tehnologii și servicii dedicate digitalizării și eficientizării operațiunilor companiilor. Scale Expert vine cu experiență solidă într-un segment specializat și cu un portofoliu de clienți care completează foarte bine direcțiile noastre comerciale. Vedem un potențial ridicat de integrare a acestor soluții în proiectele dezvoltate de Grup pentru clienții din retail, logistică și industrie, precum și oportunități de extindere în piețele externe în care IT Genetics este deja prezent”, a declarat Liviu Sima, co-fondator IT Genetics.
Scale Expert operează pe piața din România de peste 20 de ani și deservește peste 4.000 de clienți. Echipa Scale Expert dezvoltă soluții și servicii dedicate segmentului de cântărire și automatizare comercială, adresând nevoile companiilor din retail, logistică, distribuție și alte industrii cu operațiuni complexe.
În anul 2025, Scale Expert a generat venituri de aproximativ 8 milioane de lei. Managementul Scale Expert va continua să fie asigurat de echipa actuală.
IT Genetics S.A. a înregistrat în primul trimestru al anului 2026 venituri consolidate din exploatare de 22,4 milioane de lei, comparativ cu 22,6 milioane de lei în aceeași perioadă a anului trecut.
Aceste rezultate vin într-un context economic caracterizat printr-un nivel ridicat de prudență investițională și încetinirea activității în anumite industrii relevante pentru Grup, precum retail, producție și HoReCa.
EBITDA s-a situat la 55 mii lei, iar rezultatul net consolidat la o pierdere de 406 mii lei, influențate atât de contextul economic, cât și de continuarea investițiilor în extinderea internațională, dezvoltarea produselor proprii și consolidarea organizațională a Grupului.
În T1 2026, Grupul IT Genetics a continuat implementarea direcțiilor strategice, cu progres pe multiple direcții de dezvoltare. Grupul a continuat consolidarea prezenței regionale în România prin extinderea echipei comerciale și accelerarea programului de parteneriat ITG PRO. Totodată, brandul propriu Metter a înregistrat o creștere de peste 52% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut pe categoria sistemelor POS, în timp ce platforma software Planograma WMS a generat un avans de aproximativ 40% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Divizia de Automatizări Industriale și Robotică a continuat să se dezvolte accelerat în primul trimestru din 2026, Grupul generând oportunități comerciale de aproximativ 1,5 milioane euro și consolidând parteneriate strategice cu ABB, Schneider Electric și Hikvision Robotics. În paralel, IT Genetics a continuat dezvoltarea platformei Toolbox, dedicată economiei circulare și pieței de produse refurbished.
Pe plan internațional, piața din Spania a avut o evoluție foarte bună în T1 2026, relocarea și extinderea HUB-ului logistic iberic contribuind la o creștere a veniturilor generate pe piața spaniolă de peste 40% comparativ cu primul trimestru al anului trecut. Totodată, Grupul a continuat extinderea europeană prin lansarea platformelor dedicate de e-commerce pentru piețele din Franța și Germania, precum și prin demararea operațiunilor directe în Italia.
În primul trimestru al anului 2026, IT Genetics a continuat investițiile în consolidarea organizațională a Grupului, inclusiv prin numirea unui Chief Operating Officer (COO), extinderea capabilităților de leadership și management internațional, precum și accelerarea digitalizării proceselor interne și a inițiativelor de adopție AI la nivelul organizației.
Rezultatele din primul trimestru al anului 2026 reflectă atât contextul economic dificil din această perioadă, cât și etapa de investiții și consolidare traversată de Grup. În paralel cu dezvoltarea operațiunilor internaționale și extinderea liniilor de business cu valoare adăugată ridicată, IT Genetics continuă să își consolideze poziționarea ca integrator regional de tehnologii pentru Supply Chain, Retail, Logistică și Industrie, cu focus pe eficiență operațională, automatizare și dezvoltarea relațiilor comerciale pe termen lung.
Fondată în 2007, IT Genetics a evoluat într-un grup regional cu operațiuni în România, Ungaria, Bulgaria, Spania și Italia, deservind peste 20.000 de clienți.
















