De asemenea, odată cu disponibilizările, Snap închide peste 300 de posturi vacante.
La finele anului trecut, compania avea aproximativ 5.260 de angajați cu normă întreagă.
CEO-ul Snap, Evan Spiegel, argumentează concedierile prin progresele în domeniul AI.
„Deși aceste schimbări sunt necesare pentru a valorifica potențialul pe termen lung al Snap, credem că progresele rapide în inteligența artificială permit echipelor noastre să reducă munca repetitivă, să crească viteza și să susțină mai bine comunitatea, partenerii și advertiserii”, este arătat.
Reducerile vor permite companiei să scadă baza anuală de costuri cu peste 500 milioane dolari până în a doua jumătate a anului 2026.
Această rundă de concedieri vine după ce și alte companii tech au dispus concedieri pe fondul implementării AI, precum Amazon, Oracle, Meta (Facebook) și dezvoltatorul de jocuri Playtika.
Și în februarie 2024, Snap Inc a anunțat că va concedia 10% din forța sa de muncă.
Concedierile au vizat atunci aproximativ 500 de angajați.
Compania avea circa 5.000 de angajați în noiembrie 2023.
„Pentru a ne poziționa cât mai bine afacerea pentru a ne îndeplini cele mai importante priorități și pentru a ne asigura că avem capacitatea de a investi incremental pentru a susține creșterea noastră în timp, am luat decizia dificilă de a ne restructura echipa”, era argumentat.
Compania nu avusese un 2022 foarte bun, după ce a disponibilizat alți 1.300 de angajați și a renunțat la anumite produse pe care le dezvolta, precum drona Pixy.
















