În urma anunțului, acțiunile Pinterest au crescut cu aproape 6%, în timp ce titlurile Amazon au avansat cu aproximativ 1,5%.
Prin noul acord, divizia de cloud computing a Amazon va furniza Pinterest procesoare dezvoltate intern, inclusiv Graviton și Trainium, care vor fi utilizate pentru extinderea proiectelor de inteligență artificială ale platformei, scrie News.ro.
Directorul tehnologic al Pinterest, Matt Madrigal, a declarat că parteneriatul extins oferă companiei flexibilitatea și capacitatea de calcul necesare pentru accelerarea strategiei sale în domeniul inteligenței artificiale.
Pinterest investește tot mai mult în tehnologii AI pentru a-și consolida poziția pe piața publicității digitale, unde se confruntă cu o concurență puternică din partea TikTok, Instagram și Facebook.
Compania utilizează deja inteligența artificială pentru îmbunătățirea platformei sale de descoperire vizuală și pentru optimizarea campaniilor publicitare prin suita Performance+.
Pinterest colaborează cu AWS încă din 2010 pentru infrastructura sa informatică, însă noul contract marchează o extindere majoră a relației dintre cele două companii.
O parte importantă a acordului vizează utilizarea procesoarelor Trainium pentru dezvoltarea și antrenarea modelelor lingvistice mari și a modelelor vizual-lingvistice, care stau la baza unor funcții precum căutarea vizuală personalizată și recomandările asistate de inteligență artificială.
Contractul evidențiază competiția tot mai intensă dintre marile companii tehnologice pentru acces la puterea de calcul necesară dezvoltării inteligenței artificiale, într-un context în care cererea pentru infrastructură AI continuă să crească rapid.
Rețeaua socială Pinterest a anunțat în luna ianuarie că va concedia mai puțin de 15% din forța de muncă și să reducă spațiile de birouri, pe măsură ce compania adoptă inteligența artificială.
Într-un document transmis autorităților de reglementare, Pinterest a precizat că restructurarea va fi finalizată până la sfârșitul trimestrului al treilea, la finalul lui septembrie.
Pinterest avea peste 4.500 de angajați la nivel global în aprilie anul trecut, potrivit celui mai recent raport anual.
Platforma a încercat să integreze AI în toate funcționalitățile sale, pentru a oferi utilizatorilor conținut mai personalizat și relevant. În octombrie, compania a lansat instrumentul de cumpărături “Pinterest Assistant”.
În paralel, Pinterest a introdus mai multe instrumente automate de publicitate, într-un context de competiție tot mai puternică din partea TikTok și a platformelor Meta, Facebook și Instagram.

















