Muse Spark 1.1 este mai capabil pe partea de programare autonomă și reușește să repare inclusiv bug-uri complexe, susține producătorul.
Ca îmbunătățiri față de versiunea anterioară, compania mai menționează suportul mai bun pentru realizarea completă a sarcinilor de către agenții specializați, inclusiv în cazurile în care mai mulți agenți lucrează la aceeași sarcină.
În fine, noul model este multimodal, ceea ce înseamnă că poate lucra atât cu text și documente, cât și cu imagini și conținut video.
Muse Spark 1.1 vine la doar o săptămână după ce compania și-a lansat primul model specializat în generarea imaginilor, numit Muse Image.
Cu lansarea Muse Image, Meta „a reușit” să creeze o nouă controversă pe tema intimității utilizatorilor. Asta, pentru că AI-ul poate fi folosit pe Instagram pentru a produce imagini pe baza oricăror fotografii postate public.
Modelul Muse Spark 1.1 va fi disponibil în stadiu de preview în aplicația Meta AI, pe site-ul web dedicat și prin API, dar numai în Statele Unite.















