Detaliile acordului au atras atenția, inclusiv bonusurile pentru anumiți angajați, în valoare de aproximativ 416.000 dolari, majoritatea plătite în acțiuni.
Investitorii privesc dincolo de dramă, acțiunile Samsung au urcat joi cu peste 7%, stimulând avansul de peste 7,5% al indicelui Bursei de la Seul. Titlurile SK Hynix, producătorul rival de cipuri de memorie, al cărui pachet de bonusuri a dus la disputa salarială de la Samsung, au urcat cu peste 11%, scrie Agerpres.
Planificata grevă din perioada 21 mai - 7 iunie, care ar fi putut implica aproximativ 48.000 dintre membrii sindicatului (din aproximativ 125.000 de angajați), a fost suspendată, iar acordul, mediat de Guvern, ar urma să fie supus la vot între 22 și 27 mai. Liderul de sindicat a declarat că se așteaptă ca acordul să fie ratificat.
Deși investitorii sunt ușurați că greva a fost evitată, acordul nu este în întregime benefic deoarece are ca rezultat costuri substanțial mai ridicate cu forța de muncă. Totuși, planul Samsung de a plăti bonusuri de performanță în acțiuni și nu în numerar ar putea reduce povara financiară imediată asupra companiei, a apreciat Ryu Young-ho, analist la NH Investment & Securities.
Și solicitarea sindicatului de alocare a 15% din profitul operațional pentru bonusuri a fost de asemenea diminuată.
Conform acordului, Samsung ar urma să pună deoparte aproximativ 10,5% din profitul operațional pentru bonusuri speciale pentru divizia de cipuri, conform sindicatului.
Un document arată că aceste bonusuri vor fi plătite în acțiuni ale companiei timp de cel puțin 10 ani și sunt condiționate de obținerea unui profit operațional anual la divizia de cipuri de peste 200.000 miliarde woni (135 miliarde de dolari) din 2026 în 2028 și 100.000 miliarde woni din 2029 în 2035.
De exemplu, un angajat din domeniul cipurilor de memorie cu un salariu de bază de 80 milioane woni ar urma să primească un bonus de aproximativ 626 milioane woni sau 416.000 dolari anul acesta, cea mai mare parte plătită în acțiuni, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.
Acest conflict de muncă vine pe fondul unui boom al inteligenței artificiale (AI) care aduce beneficii producătorilor de cipuri de memorie: în primul trimestru al anului 2026, Samsung Electronics a înregistrat o multiplicare a profitului net de șase ori față de anul precedent, până la 27 de miliarde de euro.
Sindicatele cereau o creștere salarială de 7%, eliminarea plafonării bonusurilor și ca Samsung să aloce 15% din profitul său operațional bonusurilor. Liderii sindicali denunță diferențele salariale semnificative între angajații de la divizia de cipuri a Samsung, care primesc bonusuri generoase, și cei de la alte departamente.
Impactul economic al unei greve ar fi putut fi semnificativ: Samsung Electronics este responsabil pentru 12,5% din PIB-ul Coreei de Sud, iar cipurile de memorie reprezintă 35% din exporturile țării.
















