mindit.io, companie românească specializată în dezvoltarea de software, vrea să recruteze 130 de specialiști anul acesta, atât în țară, cât și în străinătate.
Astfel, până la sfârșitul acestui an, mindit.ro are în plan să ajungă la 310 angajați, de la aproximativ 180 în prezent.
Urmărește-ne și pe Google News
Potrivit reprezentanților companiei, mindit.io vizează recrutări pentru toate nivelurile de senioritate – intern, junior, middle sau senior, în tehnologii precum Java, Angular, React, Azure & AWS, TIBCO, IIB, QA Engineers, SQL.
Pe plan local, compania are birouri deschise în București, Iași, Sibiu și Cluj, dar angajații pot alege fie munca de la birou, fie munca de acasă.
mindit.io, specializată în dezvoltarea de software, a fost fondată în 2015 de Irina Arsene, CEO.
În prezent, mindit are peste 180 de ingineri software, cu expertiză în peste 50 de tehnologii, care operează pe un portofoliu de peste 200 de proiecte naționale și internaționale. Principalele industrii deservite de mindit.io sunt: retail, fintech & wealth management, healthcare, banking și foodtech.