Claude ar putea deveni primul chatbot disponibil pe bază de buletin

Anthropic a început să implementeze, discret, un sistem de verificare a vârstei utilizatorilor chatbot-ului Claude, în ceea ce reprezintă o premieră în rândul marilor producători de inteligență artificială.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Claude ar putea deveni primul chatbot disponibil pe bază de buletin

„Implementăm verificarea identității pentru câteva cazuri de utilizare și este posibil să vedeți o solicitare de verificare atunci când accesați anumite funcționalități”, explică producătorul AI-ului Claude.

Acesta ține să-și asigure utilizatorii că „datele personale sunt folosite doar pentru a confirma cine sunteți și nu în alte scopuri”.

OpenAI lansează un model AI pentru securitate cibernetică CITEȘTE ȘI OpenAI lansează un model AI pentru securitate cibernetică

Deocamdată, noul sistem de verificare are o implementare limitată, nefiind aplicat pentru toți utilizatorii. Acolo unde a fost activat, utilizatorii trebuie să confirme că sunt majori cu poza unui act de identitate sau upload-ul unui selfie.

Compania mai spune că verificarea vârstei a fost activată într-un număr limitat de cazuri, unde a fost identificat un comportament cu potențial abuziv sau fraudulent, care contravine politicilor de utilizare.

Cu alte cuvinte, verificarea vârstei nu are legătură cu cerințele vreunui guvern, ci doar cu pretențiile companiei.

ULTIMA ORĂ Ieftinire considerabilă a carburanților. Motorina se apropie de 9,25 lei/l, iar benzina a coborât mult sub 8,5 lei/l CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Ieftinire considerabilă a carburanților. Motorina se apropie de 9,25 lei/l, iar benzina a coborât mult sub 8,5 lei/l

Vestea a fost urmată rapid de protestele utilizatorilor pe rețele sociale, care văd în verificarea vârstei o încălcare flagrantă a intimității.

Nici momentul nu pare ales foarte potrivit de Anthropic, care a atras numeroși utilizatori în ultima vreme, după ce s-a opus folosirii Claude pentru supravegherea masă de administrația Trump.

Buletinul digital pentru social media, gata de lansare în Europa

Comisia Europeană accelerează eforturile de protejare a minorilor în mediul digital, anunțând finalizarea unei aplicații europene pentru verificarea vârstei. Președinta Executivului comunitar, Ursula von der Leyen, a anunțat miercuri într-un discurs la Bruxelles că soluția tehnică este pregătită și va fi disponibilă în curând cetățenilor, în contextul în care tot mai multe state membre caută modalități de a restricționa accesul copiilor pe rețelele de socializare. Deocamdată, aplicația nu e disponibilă pentru descărcare.

În cadrul unei conferințe de presă susținute la Bruxelles, Ursula von der Leyen a tras un semnal de alarmă privind riscurile la care sunt expuși tinerii, amintind că un copil din șase este victima hărțuirii online, iar platformele utilizează algoritmi de „infinite scrolling” concepuți special pentru a crea dependență.

PartnerVet deschide prima clinică veterinară sub brand propriu CITEȘTE ȘI PartnerVet deschide prima clinică veterinară sub brand propriu

Comisia Europeană accelerează eforturile de protejare a minorilor în mediul digital, anunțând finalizarea unei aplicații europene pentru verificarea vârstei. Președinta Executivului comunitar, Ursula von der Leyen, a anunțat miercuri într-un discurs la Bruxelles că soluția tehnică este pregătită și va fi disponibilă în curând cetățenilor, în contextul în care tot mai multe state membre caută modalități de a restricționa accesul copiilor pe rețelele de socializare.

Deocamdată, aplicația nu e disponibilă pentru descărcare.

„Această aplicație oferă părinților, profesorilor și îngrijitorilor un instrument puternic pentru a proteja copiii. Vom avea toleranță zero pentru companiile care nu respectă drepturile copiilor noștri”, a declarat oficialul european. Von der Leyen a subliniat că drepturile minorilor trebuie să primeze în fața intereselor comerciale ale giganților tech. Utilizatorii vor putea descărca aplicația pe telefon, tabletă sau computer, configurând-o cu ajutorul pașaportului sau al cărții de identitate.

Utilizatorii își vor putea dovedi vârsta fără a dezvălui alte date cu caracter personal. „Este complet anonimă, utilizatorii nu pot fi urmăriți”, a precizat von der Leyen. State precum Franța, Danemarca, Grecia, Italia, Spania, Cipru și Irlanda sunt deja considerate „pionieri”, planificând integrarea acestui instrument în portofelele lor digitale naționale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2488 -0.0093-0.18 %
1 USD4.5102 -0.0121-0.27 %
1 GBP6.0718 -0.0059-0.10 %
1 CHF5.7242 -0.0023-0.04 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite